Arta digitala pare sa ramana in Romania un subiect controversat.

Daca in media inca se vehiculeaza apoftegme potrivit carora sub acest nume s-ar ascunde o arta prestata cu degetele, scena artistica nu se lasa mai prejos supraapreciind galerii de talia celei vernisate cu pompa si VIP-uri "glamouroase" (Catalin Botezatu & CO) pe Mihai Eminescu 115, spatiu care, in spatele unor declaratii generoase, ascunde un program curatorial modest, o panotare imbacsita si o oferta de lucrari incadrabile mai curand ilustratiei si graficii publicitare decat unei estetici a noilor medii.

O lucrare realizata pe panza nu implica in mod necesar autenticitatea unui demers artistic, iar o imagine inregistrata de obiectivul unei camere fotografice nu garanteaza o fotografie, similar printurile sau manipularile digitale sunt incapabile sa ofere o certificare digital art. Cu atat mai putin atunci cand nu se reuseste o vehiculare a conceptelor proprii mediului: interactivitate, imersie, lumi virtuale, structuri neliniare, scenariu deschis, opera colectiva, copie identica sau superioara originalului. In spatele optiunii imediate de abordare a mediului digital ca tool (unealta), se gaseste un nou mod de a intelege arta, o noua estetica si interferentele acesteia cu artele traditionale. Oricat de paradoxal ar parea, radicala lipsa de convergenta digitala inregistrata de colectii decorative de printuri, precum cea propusa recent de Galeria 115, coexista cu reusite autentice ale artistilor ce abordeaza tehnici traditionale. In sprijinul acestei afirmatii vine expozitia Personal Computer vernisata de Florin Ciulache la Galeria Posibila, un demers suta la suta inscriptibil in sfera esteticii digitale. Proiectul presupune o serie de panze realizate intr-o tehnica impastata ce contrasteaza cu suprafata lisa, impersonala a imaginilor digitale standard, fie ele printate sau afisate pe o