Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Litoralul, invadat de tone de alge putrezite

Publicat in Romania Libera, vineri 15 iunie 2007 ·

Autoritatile constantene sunt depasite de situatie, zilnic plajele fiind asaltate de cantitati uriase de alge, aparute ca urmare a temperaturilor ridicate din ultima vreme.

Anul acesta inflorirea algala este una fara precedent, fiind deja inregistrate cifre-record, mult mai mari decat cele din anii precedenti. In fiecare zi, peste 100 de persoane si 40 de utilaje din cadrul DADL Constanta incearca sa curete plajele de zecile de tone de alge putrezite, aduse de valurile Marii Negre. In ciuda eforturilor depuse, situatia pare sa fi scapat de sub control, in sensul ca portiunile deja curatate revin la forma initiala in numai cateva ore. Plajele au capatat un aspect neingrijit, iar mirosul emanat de algele putrezite este de natura sa alunge orice turist, oricat ar fi acesta de optimist. Este un an de cosmar care ar putea compromite definitiv un sezon estival de la care se asteptau initial foarte multe lucruri bune. De la inceputul sezonului si pana in prezent, angajatii DADL au colectat peste 8000 de metri cubi de alge, dar se estimeaza ca pe intreg litoralul au ramas neadunate cantitati de doua ori mai mari. Ce e insa si mai grav este faptul ca numarul "deseurilor" creste de la zi la zi, intr-o maniera alarmanta. In ultimele 48 de ore, angajatii Apelor Romane au strans in jur de 2500 mc, cea mai mare "captura", de peste 600 mc, fiind inregistrata in sud, pe plajele din Costinesti. Autoritatile constantene din domeniu incearca acum sa gaseasca o solutie pentru rezolvarea problemei, in sensul gasirii unui plan de combatere a acestui fenomen. Anul acesta, gradul de inflorire algala este unul fara precedent, reprezentand punctul culminant al unei perioade de continua crestere. Acest lucru este dovedit de statisticile puse la dispozitie de catre reprezentantii DADL. Astfel, in anul 2004 au fost colectate in jur de 9000 de mc de alge, dupa care in urmatorii doi ani, cant

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum 2 ore
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi Ilfov / Vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate / 200 de intervenţii ale pompierilor în

News.ro acum 44 minute
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşu de furtună în municipiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Pompierii au avut aproximativ 200 de intervenţii. UPDATE: ”Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codurilor de vreme r

UPDATE - Volodimir Zelenski: Ucraina şi Statele Unite au semnat cel mai puternic acord de la independenţa statului nostru / Ce prevede acordul

News.ro acum 31 minute
Acordul bilateral de securitate semnat cu Statele Unite confirmă fiabilitatea sprijinului Statelor Unite pentru independenţa Ucrainei, a declarat joi preşedintele Volodimir Zelenski, în timpul conferinţei de presă comune cu preşedintele Statelor Uni

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 6 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 5 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 3 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 5 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum 2 ore
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

Sora lui Babasha: „Înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi!”

News.ro acum 10 ore
„Eu înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi”, a scris pe Facebook actriţa Bianca Babaşa, sora cântăreţului aflat în centrul controversei mom

Chirurgul anchetat că ar fi uitat o compresă într-o pacientă care ulterior a murit poate da consultații. Are, însă, interzis la operații

Ziare.com acum 2 ore
Chirurgul din Dâmbovița, anchetat de oamenii legii după ce ar fi uitat o compresă în abdomenul unei paciente, care ulterior a făcut septicemie şi a murit, a contestat măsura preventivă şi restricţiile impuse, iar instanţa a decis, joi, 13 iunie, că

Vremea

București
acum

18°
vin.

18°/22°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

21°/34°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/18°
sâm.

15°/22°
dum.

12°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

22°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
lun.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

16°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

19°/26°