Judecata e dreapta, dar iertarea e frumoasa. Aceste cateva cuvinte exprima de fapt diferenta dintre Apus si Rasarit, dintre o mentalitate bazata pe rigoare si pe evaluare, si cealalta care nu tine cont de socoteli si argumente, mizand totul pe frumusete si pe iubire neconditionata. Iata asadar diferenta dintre teodicee si filocalie. In Occident s-au scris teodicei, in Orient, filocalii. Am pus inaine de orice frumosul si am neglijat rigoarea...
Daca Rasaritul s-a aflat mai mereu in devalmasie, a cazut mereu sub asupritori cruzi, iar istoria a fermentat aici ca un fruct tescuit, daca nu a existat societate civila, ci doar oazele unor sihastrii celeste, aceasta se explica tocmai prin precumpanirea frumosului. Adevarul oricum se afla dincolo si, cum nu traim decat cu jumatati sau sferturi de adevar, prin faptele noastre il aproximam. Din acest motiv, iubirea de frumos este, paradoxal, o modalitate de aproximare mai inspirata. Chiar daca este oscilanta, ea se apropie de adevar intr-un mod natural, nefortat, asa cum judecata, oricat de dreapta ar vrea sa fie, nu reuseste. De aceea frumusetea este a femeii, o exprima pe Maica Domnului si prin aceasta reprezinta un corn al bunatatii. Unde este milostenie este si abundenta. Iar judecatorii, ca sa nu mai vorbim de inchizitori, apar ridicoli in fata prea plinului dumnezeiesc. Ironia amara face ca tocmai in Rasarit, intr-o lume feminina, misterioasa si iertatoare, vremurile sa fi fost – exact invers – nemiloase si sa fi impus regimuri politice criminale. Daca acesta a fost un interval necesar de penitenta colectiva sau dimpotriva o paranteza a absurdului, nu avem de unde sti, tocmai fiindca in Rasarit enigmele nu se rezolva iar raspunsurile la randul lor se lasa mult asteptate. Sau poate nici nu mai vin. Tot din acelasi motiv aici oamenii uita usor si li se pare ca suferintele prin care au trecut sunt o iluzie de care mem
