Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au fost profanate osemintele eroilor Romaniei?

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 16 iunie 2007 ·

Autoritatile vrancene au catadicsit, in urma unei plangeri penale formulate de directorul Directiei pentru Cultura, Culte si Patrimoniu National Vrancea (DCCPN), Paraschiv Usturoi, sa verifice daca mai exista sau nu sicriele si osemintele maresalului Alexandru Averescu si ale generalului Artur Vaitoianu.

Acestia au fost inhumati in sarcofagele mausoleului Marasti in anul 1939, respectiv 1935. O echipa mixta formata din politisti criminalisti, procurori si reprezentanti ai Oficiului National pentru Cultul Eroilor (ONCE) a poposit la Marasti. In urma unor verificari sumare, a reiesit ca sicriul lui Averescu ar exista in sarcofag, dar nu si osemintele, iar in sarcofagul generalului Vaitoianu se pot vedea niste oseminte depuse direct pe ciment si invelite cu un sac de plastic. Aceasta, in conditiile in care responsabilii Muzeului Vrancea spun ca nu s-a umblat la sarcofage niciodata din 1939 si pana in prezent. De asemenea, Parchetul Vrancea a emis doua rezolutii prin care se incearca cosmetizarea adevarului.

In sarcofagul maresalului apare un sicriu

La mijlocul lunii februarie, patru echipe de la tot atatea televiziuni cu acoperire nationala au filmat din diverse unghiuri, prin fantele si sparturile existente atunci. Pe toate cele patru inregistrari se poate vedea ca ambele cripte erau complet goale. Dupa numai cateva zile, interval in care mausoleul a fost inchis din ordinul Parchetului Vrancea, intr-un colt al sarcofagului, lipit de peretele dinspre nord, s-a putut zari un sicriu de dimensiuni reduse care nu aduce nici pe departe cu un obiect de cult mortuar destinat unui maresal al Romaniei. Iar in sarcofagul generalului Vaitoianu s-au putut observa resturile unui schelet uman acoperite cu un sac din plastic. De asemenea, fata de imaginile culese si difuzate de televiziuni pe 16 februarie, se observa ca in cele doua cripte s-a umblat, capace

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 6 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

Proiectul de lege privind candidatura lui Iohannis a fost retras din Parlament. Stroe: Subiectul este închis / Declaraţiile preşedintelui lămuresc în totalitate situaţia

HotNews acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt la PNL, Ionuţ Stroe, a anunţat, vineri, că iniţiatorii proiectului care îi permitea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze ca independent la alegerile parlamentare au retras actul normativ, menţionând că subiectul este închis

FOTO Incendiu pe zece hectare într-o pădure de pin din judeţul Alba

HotNews acum 18 minute
Pompierii intervin, vineri seară, pentru a stinge un incendiu care a cuprins o pădure de pin din judeţul Alba. Focul s-a extins pe zece hectare. Secţia de pompieri Sebeş intervine, vineri seară, pentru stingerea unui incendiu în comuna Vinţul de Jos

Video Cel puțin nouă persoane au murit într-o explozie la o benzinărie în regiunea Daghestan din Rusia

Adevarul acum 23 minute
Explozia unei benzinării în republica rusă Daghestan, în Caucaz, a făcut vineri cel puţin nouă morţi şi 10 răniţi, a anunţat Ministerul Rus pentru Situaţii de Urgenţă

UPDATE - Iohannis: Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia BEC / Decizia BEC

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis transmite, vineri, că aşa cum a declarat în mai multe rânduri, îşi va încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu va demisiona din funcţie. Şeful statului mai spune că nu va candida la alegerile parlamentar

Eugen Tomac: Este limpede că demersul PNL viza o solicitare a şefului statului / Este un om care nu şi-a asumat nimic timp de 10 ani / Putea să spună orice, dar să nu vină cu această poveste

News.ro acum o ora
Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a afirmat, sâmbătă seară, că”este limpede” că demersul liberalilor pentru ca preşedintele Klaus Iohannis să poată candida pe listele partidului viza o solicitare a şefului statului. Declaraţia preşedintelui potrivit că

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

Nectarine din Turcia cu un nivel de pesticide de 13 ori peste nivelul admis. Fructele, comercializate în magazinele Penny

Ziare.com acum 7 ore
Comisarii Autorității Naționale pentru protecția Consumatorilor au anunțat vineri, 27 septembrie, că au găsit nectarine importante din Turcia cu un nivel ridicat de pesticide. Fructele, comercializate în lanțul Penny, aveau 0,128 de miligrame de imi

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum 5 ore
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, reţinut pentru luare de mită în formă continuată / El a primit 11.500 de lei pentru a facilita unei persoane câştigarea unui concurs de angajare pentru postul de acar

News.ro acum 5 ore
Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, Gheorghe Şoldan, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru luare de mită în formă continuată. El este acuzat procurori că a primit suma de 11.500 de lei pentru a ajuta o persoană să câştige concursul d

Vremea

București
acum

20°
vin.

19°/32°
sâm.

18°/32°
dum.

14°/24°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

22°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/18°
lun.

9°/11°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/23°
sâm.

19°/23°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

16°/29°
sâm.

16°/28°
dum.

8°/16°
lun.

7°/10°
Timisoara
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°