În afara cazurilor de artă pentru artă şi a comenzilor de artă pentru bani, artiştii au fost mai mereu angajaţi social şi politic - nu propagandistic, ci din proprie conştiinţă În afara cazurilor de artă pentru artă şi a comenzilor de artă pentru bani, artiştii au fost mai mereu angajaţi social şi politic - nu propagandistic, ci din proprie conştiinţă Când nu e gratuită, arta contemporană este preponderent funebră. Dincolo de publicitate şi branduri de naţiune, societăţile şi regiunile sunt bulversate de conflicte. Bombardamentele aliate de la Guernica, din urmă cu 70 de ani, au fost de neconceput pentru o contemporaneitate încă idealistă; bombardamentele aliate de la Bagdad, din urmă cu patru ani, au fost însă anunţate şi televizate. Guernica este cea mai cunoscută operă dintre cele circa 20.000 de picturi, desene şi sculpturi pe care maestrul Picasso le-a lăsat moştenire umanităţii şi urmaşilor săi legali. Muralul în alb şi negru, devenit "un simbol al barbariei războiului modern", a fost gata în numai şase săptămâni din ziua în care imaginile de presă, în alb şi negru, cu morţii şi ruinele pe care bombardamentele din 26 aprilie 1937 le-au făcut în oraşul basc l-au revoltat şi pe artistul spaniol şi parizian. La moartea lui Franco, în 1975, stânga şi dreapta spaniole au fost de acord să nu examineze critic trecutul imediat. Unii cetăţeni spanioli cred însă că, acum, tranziţia ţării la democraţie nu va fi completă fără o privire onestă a istoriei recente - de la Războiul civil la moartea dictatorului. Prin urmare, abia la 70 de ani după uciderea civililor din Guernica, bascii află o serie de adevăruri. În oraş mai sunt în jur de 200 de bătrâni care povestesc despre infern: aproape o oră de "bombe, bombe, bombe, până a luat foc totul". După ce au ars oraşul, naţionaliştii franchişti au acuzat de crimă guvernul republican susţinut de comunişti - aminteşte un materi