Directorul general al grupului Vodafone, Arun Sarin, a beneficiat, în anul fiscal 2006-2007, de un pachet salarial cu o valoare totală de 3,2 milioane lire sterline (circa 4,7 milioane euro), cu 20% mai mult faţă de anul precedent, relatează Financial Times. Creşterea are la bază îndeplinirea multora dintre obiectivele privind performanţele interne ale operatorului britanic de telefonie mobilă. Astfel, Sarin a primit un salariu de bază de 1,27 milioane de lire sterline şi acţiuni în valoare de 1,93 milioane de lire sterline.
De asemenea, directorul Vodafone a beneficiat de acţiuni reprezentând echivalentul a 2,89 milioane de lire sterline, parte a unui program de motivare pe termen lung. Luna trecută, Vodafone a anunţat că profitul operaţional se va menţine cel mai probabil neschimbat în anul fiscal următor, în timp ce vânzările vor depăşi aşteptările, pe fondul îmbunătăţirii rezultatelor obţinute pe pieţele emergente. Cotaţia acţiunilor Vodafone a crescut cu 40% în ultimele 12 luni, tot mai mulţi investitori fiind de acord cu strategia companiei.
Bonusurile acordate directorilor în anul fiscal următor vor fi calculate în funcţie de gradul de îndeplinire a obiectivului pentru avansul câştigului de acţiune, estimat în intervalul 5-8%, faţă de 5-10% în exerciţiul financiar precedent. Vodafone a uimit acţionarii anul trecut cu propunerea de modificare a politicii salariale, stabilind o legătură între bonusurile acordate directorilor şi patru indicatori ai performanţei grupului, respectiv veniturile, câştigurile înainte de deducerea dobânzilor şi a impozitelor, fluxul de numerar şi satisfacţia consumatorilor. (Mediafax)
Directorul general al grupului Vodafone, Arun Sarin, a beneficiat, în anul fiscal 2006-2007, de un pachet salarial cu o valoare totală de 3,2 milioane lire sterline (circa 4,7 milioane euro), cu 20% mai mult faţă de anul precedent, re