Biroul Permanent al Camerei Deputatilor a apreciat drept corecta informarea primita de presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, din partea sefului statului, de reexaminare a Legii privind vanzarea spatiilor aflate in proprietatea privata a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale destinate sediilor partidelor politice, relateaza Rompres.
"Se pare ca este corecta solicitarea de reexaminare, pentru ca nu este clarificat foarte bine ce se intampla cu spatiile care sunt in domeniul public, ori, potrivit legii, acestea nu pot fi instrainate", a precizat, la finalul sedintei de astazi a Biroului Permanent, secretarul Camerei Deputatilor, Ioan Munteanu.
In solicitare, Traian Basescu a semnalat faptul ca legea transmisa spre promulgare prevede ca partidelor li se pot inchiria, fara licitatie, spatii aflate in proprietatea publica a statului si ca exista pericolul de a se interpreta ca partidele pot cumpara sediile care le-au fost inchiriate, chiar daca sunt proprietate publica, ceea ce intra in contradictie cu prevederile constitutionale.
"Legiuitorul nu trebuie sa fie ambiguu, atunci cand reglementeaza proprietatea publica, lasand la latitudinea interpretului efecte importante ale normei, ci trebuie sa adopte toate precautiile legislative ce ii sunt la indemana", precizeaza Basescu.
Seful statului specifica faptul ca legea a reprezentat o exceptie de la circuitul civil normal al bunurilor mobile si ca extinderea ariei acestei exceptii, dupa patru ani, o considera inoportuna.
"De asemenea, va rog sa aveti in vedere ca afectarea de noi imobile, din proprietatea publica, destinatiei de sediu al partidelor politice, este realizata pe fondul lipsei acute de spatii generata de retrocedarea imobilelor in care au functionat spitale, scoli, gradinite", adauga Basescu in solicitare. Biroul Permanent al Camerei