In momentul de fata, din punct de vedere al respectarii contractului colectiv de munca la nivel national, cel putin patru sau cinci ministere sunt in ilegalitate, functionarii cu studii superioare din diverse structuri ale acestora avand un salariu cu mult sub cel minim admis pe tara pentru absolventii de facultate - 880 RON. Daca in Timis o buna parte din functionarii publici cu studii superioare, care castiga sub 880 RON, pregatesc un proces "de zile mari", acuzand aplicarea discriminatorie a contractului colectiv de munca la nivel national, profesorii (in conditiile in care un debutant are un salariu de 500 RON) anunta din nou un inceput de an scolar "cu surprize". Contractul discordiei
Conceput in luna decembrie a anului trecut, contractul colectiv de munca la nivel national impunea cresterea salariului minim pe economie, in functie de calificare si de studii. Daca salariul minim pe economie pentru muncitorii necalificati, fara studii liceale sau superioare, era stabilit la 440 RON, pentru angajatii cu studii superioare se impunea un salariu minim de 880 RON.
Aceste dispozitii, care in mod normal ar fi trebuit sa li se aplice nediscriminatoriu tuturor angajatilor, au constituit de fapt un mar al discordiei intre bugetari si cei care lucreaza in mediul privat, pentru ca si in prezent cel putin cinci ministere mai au angajati care castiga mult sub 880 RON, deci, din punct de vedere al aplicarii contractului colectiv de munca la nivel national, sunt in ilegalitate.
In ceea ce priveste mediul privat, in Timis conducerea Inspectoratului Teritorial de Munca declara ca prevederile referitoare la salarizarea in trepte se aplica, insa mai sunt si "capcane" care se intorc in defavoarea angajatului. "Am constatat cu bucurie ca, in general, sunt aplicate prevederile referitoare la salarizare din contractul colectiv de munca la nivel national, spune Corn