Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petrom îşi face o centrală mai mare decât un reactor de la Cernavodă

Publicat in Adevarul, marți 19 iunie 2007 ·

Compania petrolieră Petrom va investi circa 500 milioane de euro pentru a construi la Petrobrazi o centrală electrică pe gaze a cărei putere instalată o depăşeşte pe cea a unui reactor de la Compania petrolieră Petrom va investi circa 500 milioane de euro pentru a construi la Petrobrazi o centrală electrică pe gaze a cărei putere instalată o depăşeşte pe cea a unui reactor de la centrala nuclearelectrică Cernavodă. Doar 20% din capacitate va fi folosită pentru acoperirea consumului propriu. Capacitatea centralei va fi de 860 MW, în timp ce unităţile de la Cernavodă au o putere instalată de 700 MW. Cu un singur reactor operaţional, Nuclearelectrica asigură în prezent circa 10% din producţia naţională de energie. Demararea proiectului a fost aprobată în şedinţa Consiliului de Supraveghere al Petrom din data de 15 iunie. Potrivit reprezentanţilor companiei, construcţia centralei va fi demarată în 2008 şi se estimează că furnizarea în sistemul energetic naţional la întreaga putere va începe până la sfârşitul anului 2010. Circa 20% din capacitatea centralei va fi utilizată pentru acoperirea consumului propriu - în rafinăriile Arpechim şi Petrobrazi, cât şi pentru operaţiunile de explorare şi producţie - iar restul va fi distribuit în sistemul naţional de electricitate. Energie pe gaze naturale din producţia internă Centrala va fi construită pe platforma rafinăriei Petrobrazi şi va funcţiona pe bază de gaze naturale, dat fiind că Petrom produce anual aproape 6 miliarde de metri cubi de gaze, cantitate care asigură jumătate din consumul naţional. Aceasta consumă anual 1,2 miliarde metri cubi de gaze pe an. Directorul general executiv adjunct al Petrom, Werner Schinhan, a declarat, prin intermediul unui comunicat, că proiectul reprezintă o sursă de diversificare a activităţii companiei. "Piaţa energetică este marcată de schimbări structurale majore, în special în ţările

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 8 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 6 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 12 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Preşedintele ceh a fost rănit în timp ce conducea motocicleta

News.ro acum 7 minute
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 9 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 11 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 6 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Vremea

București
acum

13°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°