În luna februarie, la începutul acestui an, Organizaţia Naţiunilor Unite a dat publicităţii un raport cu privire la fenomenul încălzirii globale. Efectele acestui fenomen, descrise în termeni seci, aproape matematici în raport, sunt parcă imagini din filmul unei apocalipse: dispariţia ciclului celor patru anotimpuri, veri cu temperaturi extreme, deşertificare masivă, creşterea nivelului mărilor şi oceanelor, furtuni devastatoare măcinând continente întregi, exodul unor populaţii de sute de milioane de oameni din zonele cu temperaturi foarte mari spre zonele mai reci. Conform estimărilor, până în 2100, între unu şi trei miliarde de oameni vor suferi de lipsa apei, procesul de evaporare se va intensifica şi va reduce dramatic ploile, iar la nivel planetar apa potabilă disponibilă pentru fiecare locuitor se va înjumătăţi. Vinovatul principal pentru acest dezastru este omul care, prin activitatea sa, aproape că a distrus ecosistemul planetei. Emisia de gaze cu efect de seră determină grave dezechilibre în natură şi se estimează că, în cel mult zece ani, schimbările climaterice vor fi scăpate de sub control.

La nivel internaţional există un acord care reglementează, cel puţin teoretic, diferite măsuri de protecţie a mediului înconjurător. Este vorba de Protocolul de la Kyoto, negociat în decembrie 1997 de 160 de state ale lumii şi intrat în vigoare în octombrie 2004, prin ratificarea sa de către Rusia (responsabilă pentru 17,4% din emisiile de gaze de seră), ultima din cele 55 de naţiuni semnatare şi cauzatoare a peste 55% din emisiile globale de gaze de seră, condiţii minimum necesare pentru ca protocolul să intre în aplicare. În ianuarie 2005, protocolul fusese semnat de 127 de state, inclusiv de cele membre ale Uniunii Europene. Totuşi, Statele Unite ale Americii, care produc cantitatea cea mai mare de gaze cu efect de seră (36,1% din totalul emisiilor de gaze de