Un dialog cu Magdalena BOIANGIU, Cristina MODREANU, Iulia POPOVICI si Eugenia Anca ROTESCU
Un spectacol surprinzator prin noutatea si nota de originalitate stilistica, Sado-Maso Blues Bar a fost dezvoltat in urma parteneriatului dintre dramAcum si Teatrul Foarte Mic, care s-a angajat sa produca unul dintre textele cistigatoare la dramAcum3. Textul ii apartine Mariei Manolescu, regia, Gianinei Carbunariu, scenografia e semnata de Andu Dumitrescu, iar coregrafia, de Carmen Cotofana. Din distributie fac parte Rolando Matsangos, Virgil Aioanei si Adrian Anghel, cu Paula Gherghe si Maria Obretin in aparitii episodice.
Iulia POPOVICI: N-am mai avut de mult ocazia sa vorbim despre un spectacol atit de experimental si de complex din punctul de vedere al constructiei ca Sado-Maso Blues Bar.
Eugenia Anca ROTESCU: Asa cum l-am vazut eu, intr-o seara fara critici si aproape fara invitati, el era un spectacol pentru toata lumea, de toate virstele (dar mai ales tineri), un public care reactiona foarte bine la provocarile spectacolului. Poate mai mult decit la cele ale piesei, care mie nu mi se pare chiar cea mai implinita mostra de dramaturgie noua pe care am intilnit-o pe scena.
Cristina MODREANU: Unul dintre meritele spectacolului (are mai multe) e tocmai faptul ca poate sa impace pretentii de tot felul, de la cele ale criticilor, mai sofisticate, sa zicem, la cele ale spectatorilor „civili“. Cind am vazut eu Sado-Maso, era chiar un public obisnuit, care, la prima scena in care actorii ies in strada, a inceput sa protesteze: „Unde pleaca astia, ei ies si pe mine ma lasa aici?!“. Stiau cam ce-ar trebui sa li se intimple la teatru, dar erau total bulversati de ce li se petrecea acolo.
Magdalena BOIANGIU: Eu n-as sti sa fac o distinctie atit de clara intre piesa si spectacol, cred ca ele se imbuca mai bine decit ni se pare noua cin
