Am fost invitat recent la un festival de literatura din Iasi si – pentru prima data de la intrarea Romaniei in Uniunea Europeana – am trecut printr-o vama romaneasca. Marturisesc din capul locului ca n-am mai vazut un control atit de riguros in ultimii 17 ani la frontiera moldo-romana. Vamesii euro-romani se uitau in fiecare geanta, poseta, cutie, iar maruntaiele mijloacelor de transport venite din RM erau scotocite cu rivna. Erau deschise portbagajele, pipaite cauciucurile, desprinse plafoanele.
Tot ce se putea era desfacut din suruburi. Un vames vigilent m-a rugat chiar sa-mi ridic pantalonii ca sa se convinga ca nu am ascuns ceva in sosete. Abia dupa o ora ni s-a permis sa iesim din vama.
Am reflectat apoi indelung care sint cauzele acestei nemaivazute mobilizari. Mi-am amintit imediat de un reportaj despre tigarile de contrabanda, despre un cetatean moldovean cu ochii tristi, care fusese prins cu mita-n sac la o vama romaneasca. M-am gindit, asadar, ca vamesii au o justificare, ca ei lupta cu marfurile trecute in mod clandestin si ca, la urma urmei, isi fac meseria, aparind noua frontiera a Uniunii Europene. Pe de alta parte, vamesii euro-romani mi s-au parut excesiv de zelosi, exagerat de vigilenti, cel putin in ceea ce ma priveste. Caci, ma intreb, citi scriitori au fost prinsi cu tigari de contrabanda pina acum? Sint convins ca nici unul.
Dar si mai mult m-a descumpanit si m-a nelinistit altceva. Uitindu-ma la vamesii euro-romani, am avut o vaga senzatie ca trec hotarul dintre doua lumi foarte diferite si ca spatiul pe care il reprezint alimenteaza o sumedenie de suspiciuni. „Nu cumva controlul riguros e consecinta faptului ca sintem considerati mai saraci, mai imprevizibili, ca sintem vazuti ca un pericol constant?“, m-am intrebat. Si daca sintem vazuti asa, ce sanse exista sa mai intram in UE? Si nu cumva, indiferent de rec
