Un român are la dispoziţie mai puţin de jumătate din spaţiul de locuit al celorlalţi cetăţeni din Uniunea Europeană (UE), potrivit unui studiu al Institutului pentru Locuinţe din Viena. Astfel, în timp ce un cetăţean din UE beneficiază, în medie, de o suprafaţă de locuit de 36 metri pătraţi, un român are la dispoziţie pentru locuit doar circa 15 metri pătraţi.
În schimb, majoritatea românilor locuiesc în case proprietate personală (peste 80%), în timp ce în UE, în medie doar 65% dintre locuitori deţin o casă în proprietate. La acest capitol, mai bine stau doar vecinii noştri, în Ungaria procentul proprietarilor fiind de 93%, iar în Bulgaria - 91%.
Cu toate acestea, este bine ştiut că în România există un mare deficit de locuinţe, iar ritmul de creştere a ofertei rămâne mult în urma celui în care se construieşte în UE. Potrivit studiului citat, anul trecut, în România, numărul locuinţelor noi construite a fost de 1,8/1.000 de locuitori, respectiv de trei ori mai puţine case decât media din ţările UE.
La numărul de locuinţe noi construite/1.000 de locuitori, România este depăşită atât de ţările vechi membri ai UE – Spania sau Irlanda, unde numărul de case noi a fost de 15/1.000 de locuitori, de aproape 10 ori mai mult decât la noi -, dar şi de Ungaria (4,1), Polonia (3,1), Slovacia (3,1) şi Cehia (2,9).
Pentru acest an, deşi se prevede o îmbunătăţire a raportului în România, respectiv 2,3 locuinţe /1.000 de locuitori, ritmul de construcţie rămâne scăzut comparativ cu cel din celelalte ţări ale UE.
Creşteri de preţuri, mai ales la casele pentru cei cu venituri medii
Preţurile apartamentelor vor continua să crească şi în 2007, atât la cele vechi, cât şi la cele nou construite, o echilibrare a cererii cu oferta imobiliară fiind greu de prevăzut mai devreme de 10 ani, apreciază analiştii companiei CB Richard Ellis.
Astf