Despre o bucata din istoria romanilor, referitoare la nebuloasa din decembrie 1989 apoi la cea care a gravitat in jurul zorilor democratiei romanesti de la inceputul anilor ‘90, se poate spune ca a fost ingropata. Candva, nu se stie cand si nu se stie daca pentru noi, contemporanii acestor evenimente, adevarul va fi, poate, scos la suprafata si cuprins macar in manualele de istorie. Pana atunci, insa, este tesut din ipoteze si marturii, insuficiente sau incomplete. Dar e un adevar nelegitimat de nicio instanta, deci un adevar fara nicio putere.
In preajma aniversarii a 17 ani de la mineriada din 13 - 15 iunie 1990, Curtea Constitutionala le-a oferit romanilor un "cadou": invocand neconstitutionalitatea data de judecarea unor civili de catre procurori militari, a decis transferarea dosarelor mineriadei si revolutiei la procurorii civili de la D.I.I.C.O.T. Tradusa, aceasta miscare inseamna, in caz fericit, tergiversarea cu cine stie cati ani, daca nu inhumarea adevarului in cazul celor doua mari enigme din istoria noastra recenta. Intamplator dupa aparente, dar deloc surprinzator dupa starea de fapt, decizia vine la o luna dupa ce fostul presedinte Ion Iliescu a fost pus oficial sub urmarire penala pentru genocid in dosarul revolutiei. (Semn ca toate caile de "imbunare" a generalului Dan Voinea, cel care a coordonat aceste anchete, esuasera ori ca probele administrate in rechizitorii au fost indestructibile, nelasand loc nici unei rasturnari de situatie in instanta).
Spunem ca aceasta miscare a judecatorilor Curtii Constitutionale, de fapt un vot pentru Iliescu si amicii de partid ale caror nume sunt vehiculate in dosarele revolutiei si mineriadei, nu surprinde, din doua motive. In primul rand, sapte dintre cei noua judecatori ai Curtii sunt demnitari, membri PSD sau persoane din sfera de influenta a fostului partid-stat. (Anticipand, probabil, pierderea
