Deputatii au decis, astazi, la cererea ministrului Muncii, Paul Pacuraru, cu 93 de voturi 'pentru', 31 'impotriva' si 4 'abtineri', retrimiterea la Comisia pentru munca a celor doua proiecte initiate de PSD care vizeaza cresterea punctului de pensii la 45% din salariul mediu brut pe economie si alte drepturi de asigurari sociale, informeaza Rompres.
Paul Pacuraru (PNL) a afirmat ca are nevoie de ajutorul grupurilor parlamentare pentru a obtine reanalizarea proiectelor privind pensiile in comisiile de specialitate ale Parlamentului pentru ca reglementarile care vor fi stabilite sa fie realiste si in acord cu resursele financiare bugetare.
"In prezent suntem cu analizele efectuate. Deocamdata, suntem la finalizarea aplicarii Ordonantei 19, ceea ce inseamna ca acum vedem care este impactul financiar al introducerii salariului mediu pe economie, in locul salariului minim care era luat in calcul pana in anii 1962-1963", a spus Pacuraru.
Ministrul Muncii a promis ca, din luna iulie, va fi aplicat in calculul pensiilor salariul mediu.
"Se pare ca 1,8 milioane de pensionari vor beneficia de acest lucru. Avem in vedere si o crestere a punctajului mediu de la 0,81 la 0,85", a afirmat Pacuraru.
El a explicat ca, in foarte multe zone ale tarii - Hunedoara, Galati, Calarasi - peste tot unde au fost sectoare industriale cu locuri de munca in conditii grele si deosebite, "un numar important de pensionari solicita sa se regaseasca activitatea din grupa de munca care a avut contributii diferentiate intr-o valoare diferentiata a punctului de pensii".
Ministrul a afirmat ca doreste o discutie fundamentata pe cifre cu parlamentarii, mai ales ca unele concluzii au fost trase, ieri, si in intalnirea primului-ministru Calin Popescu-Tariceanu cu reprezentantii a 12 federatii de pensionari.
"Trebuie gasite cele mai