Cind Julien Benda scria vestita sa carte Tradarea intelectualilor, termenul pe care il folosea pentru a desemna aceste persoane care intorc spatele misiunii lor sociale era cel de „functionari“, mai degraba decit cel de „intelectuali“. Nu este o intimplare, si Benda nu poate fi suspectat ca ar fi ignorat notiunea de „intelectual“, incetatenita in Franta de la Emile Zola incoace. inregimentarea politica a intelectualilor, potrivit lui Benda, este in cele din urma echivalentul unei tradari, tot asa cum ignorarea politicului este echivalentul unui narcisism sinucigas.
intre ignorare si ignoranta exista, totusi, o prapastie uriasa. Prima presupune necunoasterea unui fenomen. Cine nu stie, si nu stie ca nu stie, afirma un filozof al Greciei antice, este fericit. Nu eu sint cel care se vrea specialist in filozofie, cu atit mai putin in cea a anticei Elade. Dar cel ce stie si se face ca nu stie, cum s-o fi numind? Nu, oare, oportunist? Si cine nu stie si se face ca stie, nu s-o fi numind acesta impostor?
Iata citeva intrebari pe care mi le pun in ultimele zile, confruntat fiind cu o surprinzatoare avalansa de reformatori de urgenta ai sistemului politic romanesc, toti identificati sau autoidentificindu-se ca avangarda societatii civile romanesti – crema intelectuala a tot ceea ce a produs mai bun si mai generos aceasta societate. Faptul ca – fara exceptie – acesti intelectuali s-au identificat in ultimele luni cu sprijinitorii presedintelui Traian Basescu nu ma deranjeaza citusi de putin. intr-o democratie, dreptul optiunii politice este inalienabil. Pina si intelectualii beneficiaza de el. Dar ma deranjeaza profund ideea de „intelectual ignorant“.
Si cum altfel as putea numi un grup de persoane scolite in ale politichiei, care vor sa ma convinga ca o reforma constitutionala care ar introduce pe aceste meleaguri o „a treia republica“ este at
