„Eines Abends […] ging der Jud […] durchs Gebirg […]“. Propozitia, nucleul unei prime lungi fraze-paragraf construite paratactic, asadar din propozitii legate intre ele dincolo de regulile subordonarii, il pune pe traducatorul sau roman, in ciuda simplitatii ei aparente, in fata mai multor dificultati. „intr-o seara […] se duse [pleca, porni] ovreiul […] prin[tre] munti“.
Substantivul german das Gebirge – substantiv colectiv neutru, constituit, ca si altele asemenea sugerind multiplul, prin alaturarea prefixului „Ge-“ radacinii substantivului multiplicat –, desemneaza muntii ca multime, aglomerare, „lant“, masiv, ceea ce reprezinta semantic mai mult si altceva decit simplul plural al substantivului der Berg/muntele – die Berge/muntii. Formula „a pleca, a merge in munti“ este curenta in romaneste, ceea ce ar trebui sa risipeasca ezitarile traducatorului roman legate, eventual, de faptul ca substantivul das Gebirge este un singular, fara echivalent in romaneste, si ca traducatorul francez, spre deosebire de cel englez sau olandez, prefera singularul la montagne.
Daca ne intoarcem asupra textului, a carui prima propozitie Celan o parafrazeaza aici, deloc intimplator, „la vedere“ – fragmentul Lenz al lui Georg Büchner, conceput in 1835, al carui personaj este nefericitul dramaturg cu acelasi nume, contemporan cu tinarul Goethe, fragment asupra caruia Celan reflecteaza inclusiv in Der Meridian, discursul sau de receptie a Premiului Büchner, din 1960 –, constatam ca in acel „20 ianuarie“, cind, din senin, „Lenz pleca prin munti“ („Lenz ging durch’s Gebirg“), „eroul“ rataceste fara vreun plan anume printre culmi si platouri inzapezite, printre vai si stinci, poieni si pilcuri de brazi; ajunge la un moment dat pe virf, de unde observa, „cit cuprinde privirea“, alte virfuri, iar, citeva zile mai tirziu, contempla din satul de la poale „masa stincoas
