Camelia Gavrila In fiecare an, in preajma zilei de 30 iunie, societatea romaneasca isi aminteste de dascali, pentru a sarbatori o traditionala "zi a invatatorului". Fie ca o face declarativ, fie ca este un moment de reflectie autentica, profesorul intra in scena si primeste oficial respectul si pretuirea ce ar trebui sa insoteasca perpetuu aceasta nobila profesie.

Exista o predestinare, un destin ales pentru cei care pornesc pe drumul dificil, dar provocator al modelarii fiintei umane intru cunoastere, creatie si cultura. Profesia noastra inseamna o impletire de informatie stiintifica, talent pedagogic, disponibilitati afective prin care descoperim dorintele copilului, aptitudinile lui, ii aratam calea fara a eluda dreptul lui de a alege, ii intelegem nelinistea in clipele de ezitare, de revolta, de confuzie, ii trezim respectul pentru carte, pentru munca, pentru semeni.

Si toate acestea inseamna ardere, consum, risipa de sine, an de an, pentru ca la inceput de septembrie sa te readuni din propria ardere si, ca o legendara pasare Phoenix, sa redevii mentorul, dascalul, calauza unei noi generatii.

Intre tristeti si bucurii, intre aprecieri si repudieri sau ignorari dureroase, intre planificari, consilii, inspectii, reforme, schimbari de programe si manuale, perfectionari, serbari de sfarsit de an - se consuma vieti si destine. Unii stralucesc prin orgolii profesionale si reusite notorii, altii trec anonimi, discreti, dar la fel de eficienti, si toti... raman dascalii care iau copilul de mana si il conduc prin marea poveste a cunoasterii si a devenirii. Pentru ei se cuvine mereu un gand de pretuire, de omagiu.

In numele Inspectoratului Scolar, le multumesc astazi profesorilor, invatatorilor, educatorilor din tot judetul Iasi pentru intreaga lor daruire, pentru devotament si responsabilitate si, in aceasta lume postmoderna, confuza