Un film documentar despre marele compozitor ceh Dvorak nu-şi poate refuza gogoaşa populistă cum că artistul, după ce a cunoscut consacrarea internaţională, "a rămas acelaşi om simplu ca inainte". Cum naiba să fi rămas Dvorak tot un om simplu, din moment ce consacrarea internaţională l-a obligat la intălniri şi angajamente deloc simple şi in mediile cele mai rafinate, unde simplitatea era rolul cel mai greu de jucat. Şi nu neapărat cel mai apreciat. Se poate spune că, dimpotrivă, cariera muzicianului a dovedit ce greşită fusese percepţia celor din jur cănd l-au socotit un om la fel de simplu ca şi ei.

Ce Inseamna oare cănd te uiţi la un film, pe care l-ai mai văzut, ca şi cum l-ai vedea pentru prima dată? Uitarea are cu siguranţă altă pricină decăt banala amnezie la lucrurile lipsite de importanţă. Dacă filmul, care-i creat spre a te reţine, spre a-ţi marca memoria, conştiinţa, sensibilitatea, nu lasă nici o urmă, vina nu-i a ta, ci a lui. Cele mai multe filme chiar pentru asta sunt făcute, pentru a fi uitate de indată ce s-au sfărşit. Iar unele şi in timp ce le vezi.

Foştii miniştri de Externe sunt penibili cănd apar in cămăşi cu măneci scurte şi se dedau la ironii "pe inţelesul poporului". Un ministru de Externe e, in chip esenţial, un costum şi o cravată. Şi, asortat cu costumul, un mod foarte personal de a nu spune nimic. Costumul cu cravată nu exprimă idei, ci recită un text protocolar pe care l-a mai zis de zeci de ori. Vorbind de capul lor, foşti miniştri de externe n-au nici un haz. Fără costum şi cravată, un fost ministru de Externe e un politician tocmai bun ca să nu fie luat in seamă.

Intr-un dialog tv, un semidoct cu fălci late din Gorj mi  s-a adresat la mişto zicăndu-mi "domnul cu părul alb". N-am avut inspiraţia să-i răspund "da, domnul cu fălci late", dar mai tărziu m-am găndit că n-ar fi tocmai nepotrivit să ne numim guvernanţii