Episodul 2. Laura
Din apartament rasuna o muzica languroasa. Data putin cam tare. A disperare. Un tumult al emotiilor electrizeaza trupul deja diform al unei femei care si-a dedicat viata celorlalti. Laura a fost toata viata sora medicala. Ceea ce face treaba noastra mult mai grea. Nu ducem pe nimeni cu presul, dar Laura e genul de om care intelege prea bine teroarea si lipsa de optiuni in care se afla. Institutul oncologic nu vrea sa mai auda de ea. Ma rog, "specialistii" de acolo.
Pentru Laura s-a facut "tot ce le statea in putinta".
Ce inseamna tot? Mai nimic. Pentru ca ea avea nevoie de un artist si a intalnit numai mestesugari. Care au ales la raspantia dintre "mult" si "perfect" drumul larg si lipsit de angoase. Asa cum pictorii benzi-rulantisti puneau cate o culoare pe 10 (zece!) sevalete o data, la fel puteai sa gasesti zece cancerosi destul de diferiti, spoiti cu aceleasi tratamente si ciopartiti cu aceleasi miscari indelung exersate de cate un mandarin obosit. Plictisit de lumea care se tot repeta. Si incantat de sine, care o intelege atat de bine.
Laura a avut, deci, ghinion? Si da, si nu. Pentru ca viata nu mai este dupa o anumita varsta altceva decat o amanare. Dar noi suntem prea tigani si nu stim sa multumim si sa facem elegant pasul in spatele cortinei.
Spre deosebire de fratele meu, eu beau zilnic. Bauturi tari si fine, in cantitati accesibile ficatului. Asa ca schimbul de tura se face sub atenta supraveghere a "gazdei" noastre care, desi nu se mai poate misca, tine mortis sa ne serveasca: pe mine cu un bourbon, iar pe frate-meu cu o cafea.
- Merge bourbon in cafea, zic. Laura zambeste. Moartea mai trebuie sa astepte, pentru ca in minutele acestea nimeni nu se gandeste la ea. Suntem doi nepoti in vizita la bunica. La o dulceata.
Zeama de Tenessee ma incalzeste incet. Vocea Laurei il conduce pe fratele meu
