Lustraţia, ruperea de marşul istoriei totalitare, nu este şi nu trebuie să fie o pedeapsă sau o formă de răzbunare; ea trebuie să răspundă sensului ei iniţial: acela de purificare şi iluminare, în sensul re-stabilirii ordinii democratice, prin adoptarea de proceduri care să protejeze prezentul şi viitorul de trecutul totalitar, prin stabilirea unor "reguli de carantină".

Independent de semnificaţia sa morală, de funcţia sa de punere în ordine a structurii sociale şi de legitimizare a unui nou regim, din punct de vedere juridic lustraţia este un instrument paradoxal, de multe ori acuzat că suferă de deficit democratic. Ironic, acuzele au venit atît din partea lustrabililor, anticipat protestatari ca pseudovictime deghizate politicos în gardieni ai Constituţiei şi ai drepturilor omului, cît şi din partea celor care cred în statul de drept şi care se tem de instrumentalizarea lustraţiei pentru vînătoarea de vrăjitoare. În cazul acestora din urmă, temerea s-a dovedit a fi justificată de derapajele poloneze, sancţionate prin actul de nesupunere civică al fostului dizident Bronislaw Geremek, figură extraordinară a "Solidarităţii", care şi-a asumat pierderea poziţiei de parlamentar european, prin refuzul de a se conforma procedurilor introduse în noua lege poloneză a lustraţiei, descrisă ca epurare

Lustraţia, ruperea de marşul istoriei totalitare, nu este şi nu trebuie să fie o pedeapsă sau o formă de răzbunare; ea trebuie să răspundă sensului ei iniţial: acela de purificare şi iluminare, în sensul re-stabilirii ordinii democratice, prin adoptarea de proceduri care să protejeze prezentul şi viitorul de trecutul totalitar, prin stabilirea unor "reguli de carantină".

Independent de semnificaţia sa morală, de funcţia sa de punere în ordine a structurii sociale şi de legitimizare a unui nou regim, din punct de vedere juridic lustraţia este un instrument pa