Cu un sfert de veac in urma, intr-o dupa-amiaza rece de primavara, plimbandu-ma pe Corso-ul sibian sau pe Bretter, cum ii spuneam atunci noi, localnicii, romani si germani, am asistat la o scena neobisnuita. Un individ in salopeta noua a deschis pe furis fereastra de deasupra intrarii in hotelul Imparatul Romanilor si a agatat tricolorul vest-german cu pajura neagra in mijloc. In acel moment, ca la un semn, zeci, poate chiar sute de trecatori, indeosebi barbati intre doua varste, la costum, au umplut trotuarele dintre Piata Mare si Prima Ardeleana. Erau ofiteri de securitate si de militie deghizati in pietoni, doi cate doi, urmarind cu coada ochiului intrarea in hotel. Cu o seara inainte auzisem la Radio Europa Libera un articol din presa germana despre primirea presedintelui federal Carstens la Craiova. "Un oras selenar", se spunea acolo, pentru ca in cinstea oaspetelui accesul in centrul urbei fusese interzis. Incepuse penuria de alimente, se pregatea cea de electricitate si gaz, iar grija cea mai mare a regimului era evitarea situatiilor in care nemultumitii ar fi incercat sa transmita scrisori vizitatorilor straini. Situatia era cu atat mai valabila la Sibiu, capitala sasilor transilvaneni. Mii de etnici germani aveau cereri de parasire definitiva a tarii. Dupa episodul de la Craiova si ecourile lui in presa germana, gazdele au luat o decizie curajoasa: la Sibiu, urmatoarea escala a lui Carstens, strazile trebuiau umplute iar la Imparatul Romanilor steagul Germaniei federale avea voie sa flurure atat cat sa-l zareasca oaspetele. A doua zi, presa germana nota schimbarea de atitudine.
Nu cred ca oaspetii occidentali ai lui Ceausescu, la inceputul anilor ‘80, nu stiau ce se intampla in Romania. Ei au avut insa mereu interesul sa accepte jocul aparentelor intretinut de regim. Indeosebi relatiile romano-vest-germane au stat decenii in sir sub semnul unei duble in
