Consiliul Judeţean Braşov va achiziţiona imobilul din Piaţa Sfatului nr. 15, care de foarte mulţi ani este în renovări. Aceasta este concluzia comisiei CJ stabilită pentru a negocia cu moştenitorii fostului proprietar. Preţul de achiziţie a fost stabilit, în urma unor negocieri stricte, la valoarea de 797.000 de euro. Preşedintele acestei comisii, consilierul judeţean PNL Mihai Donţu, ne-a declarat că negocierile s-au purtat cu moştenitorii de rangul al cincilea ai fostului proprietar, ultimul care mai are dreptul la această proprietate. „În acel imobil, după cum ne-a certificat şi Direcţia de Cultură, Culte şi Patrimoniu Braşov, se află în clasa A a monumentelor istorice, aşa că acolo nu pot fi practicate decât activităţi muzeale, scopul fiind de a fi conservată clădirea”, ne-a declarat Mihai Donţu. După ce plenul CJ va hotărî achiziţionarea acestui imobil, acolo va funcţiona Muzeul Medieval al Braşovului şi poate, la parter, va fi reamenajată, tot cu destinaţie muzeistică, o farmacie, având în vedere că aici a funcţionat, pe vremuri, prima farmacie din Transilvania. Preţul obţinut de la moştenitorii fostului proprietar este sub preţul pieţei, după cum a mai spus consilierul judeţean, acesta menţionând faptul că, în urma unei expertize de piaţă, s-a stabilit că preţul ar fi de 1,8 milioane de euro. „Acum urmează ca Executivul Consiliului Judeţean să găsească sursa de finanţare, care poate proveni ori dintr-un împrumut contractat deja de CJ, ori de la Guvern”, a mai spus Mihai Donţu. Consiliul Judeţean Braşov va achiziţiona imobilul din Piaţa Sfatului nr. 15, care de foarte mulţi ani este în renovări. Aceasta este concluzia comisiei CJ stabilită pentru a negocia cu moştenitorii fostului proprietar. Preţul de achiziţie a fost stabilit, în urma unor negocieri stricte, la valoarea de 797.000 de euro. Preşedintele acestei comisii, consilierul judeţean PNL Mihai Donţu, ne