Dau un telefon la A.M. Press. Şeful ediţiilor de duminică, Adi, imi spune că, politiceşte, singurul eveniment notabil ar fi declaraţia domnului Tăriceanu că ar colabora iar cu democraţii, cu o singură condiţie - să dispară actualii şefi. Şefi? Iată-mă adus cu picioarele pe pămănt. Politica nu este in vacanţă. Olandezii mei chiuie ca blegii pe dealuri. Romănia e alta. Romănia asudă la Bucureşti. Romănia e pitită in cancelarii şi palate. Deci domnul Tăriceanu il vede pe domnul Boc, cel care astupă impunător portretul adevăratului şef al partidului, urăt.
După o intrerupere obligată, mă găsesc din nou la Săngeru, chemat de urgenţe gospodăreşti şi de pădurile care inconjoară satul meu ca o oştire verde nebiruită niciodată nici de topor şi nici de chimia poluantă inventată de om. Seceta n-a pătruns de zece ani pe această vale, iar iarba, in iulie, e verde şi mustoasă ca in mai. De căteva zile, in satul meu a poposit o familie de olandezi. Olandezi la Săngeru? Ei bine, da! El e inalt şi poartă, cum se zice la noi, "izmene cu mănecă scurtă", ea este blond-pistruiată şi au trei copii de inălţimi variabile. Explorează zilnic un deal. Cănd ajung intr-un loc anume chiuie, iar răsul copiilor se rostogoleşte in cascade. S-au copt primii fragi sălbatici. Cănd găsesc, intre romaniţe, gura-leului şi medicinala sunătoare, o insulă de fragi, toţi dau un semnal de bucurie. Asta am aflat-o de la o rudă a celui care i-a invitat. Săngereanul meu, priceput la cai, a lucrat ca ziler in ferma olandezilor. Le-a vorbit despre ţinutul lui natal, care, pentru mine, seamănă cu mult lăudata Toscana, frumos, armonios. In plus este ferit de poluare şi mecanica zgomotoasă a oraşelor, iar olandezii au devenit curioşi, şi iată-i la Săngeru! Pe vremuri, satul meu era interzis străinilor. Cănd veneam de la liceu, de la Vălenii de Munte, intălneam inscripţia cu "Interzis accesul străinil