In luna iunie, am fost impreuna cu sotul meu, pentru doua saptamini, in Romania. Principalul scop al vizitei noastre a fost lansarea, la Sinagoga Mare din Bucuresti, a editiei a II-a a volumului Sperante in intuneric (Editura Libra, 2006), memoriile tatalui meu, avocatul Valentin Saxone, care a facut temnita comunista intre anii 1959-1963.
Bineinteles ca am participat si la alte evenimente culturale, dintre care cel mai important, a fost o „masa rotunda“, organizata de Institutul Cultural Roman la 18 iunie, avind ca tema Anticomunismul ca obligatie morala.
Am aflat despre acest eveniment dintr-un anunt aparut in publicatia Sapte seri, distribuita gratuit in hotelurile bucurestene, cuprinzind informatii pentru turisti. Subiectul ne interesa, asa ca am hotarit sa participam, desi, marturisesc, ma temeam de eventuale incidente, subiectul fiind controversat, mai ales ca, asa cum aflasem dintr-un interviu acordat revistei Observator cultural, Vladimir Tismaneanu primise in Statele Unite o scrisoare de amenintare cu moartea.
Surpriza acestei mese rotunde nu a venit din public, cum ma temeam, ci chiar de la unul dintre vorbitorii invitati sa participe la discutarea subiectului. Este vorba despre interventia criticului literar Dan C. Mihailescu, cunoscut publicului mai ales prin populara emisiune de televiziune Omul care aduce cartea. Dan C. Mihailescu s-a declarat de la inceput un anticomunist de pe pozitii de dreapta. De pe aceasta pozitie, a subliniat ca ar exista o asimetrie intre felul cum este judecat extremismul de stinga – de la izvoare la varsare –, in timp ce extremismul de dreapta este judecat de la varsare la izvoare. Pe aceasta baza s-ar putea spune ca extremismul de stinga a facut „crime pentru umanitate“, in timp ce extremismul de dreapta a facut „crime impotriva umanitatii“. Din pacate, a sustinut dl Mihailescu, anticomunismul
