De unde această ofensivă critică continuă la adresa politicii Rusiei din partea Romăniei? Oficial, nu există cu certitudine un mandat incredinţat Romăniei in acest sens. O analiză la rece, semnată de prof. dr. Liviu Turcu.

Ambiţia ţărilor mici/mijlocii de a deveni fie şi temporar parteneri egali ai marilor puteri in planificarea şi implementarea politicilor regionale şi chiar globale nu este tocmai o noutate de ordin istoric. Puţine dintre acestea insă reuşesc să o facă şi nu intămplător succesul este favorizat intre altele de trei factori de importanţă primordială: conjunctura istorică a ecuaţiei politico-militare a spaţiului de referinţă, resursele materiale şi umane de care se dispune şi nu in ultimul rănd abilitatea (in sens semantic "de calitativ") factorilor de decizie politică de a inţelege şi utiliza eficient primele două categorii.

Că numărul eşecurilor sau semi-eşecurilor il depăşeşte pe cel al acţiunilor de succes este deja un truism dictat de complexitatea, dinamismul şi caracterul relativ probabilistic al interacţiunilor in cauză. Intr-un mediu relativ stabil şi bine definit precum cel al fostului bipolarism politico-militar odată depăşit riscul managerial (managerial risk), şansele de succes erau mai mari decăt cele din perioada de tranziţie spre multi-polarism. Drept consecinţă insăşi "viaţa" marilor puteri (şi aici includ şi unica superputere a lumii contemporane) s-a complicat, asigurarea unui echilibru acceptabil şi promovarea dinamică a propriilor interese impunănd suplimentar perioadei bipolarismului strategii multiple de control al pleiadei de acţiuni reflectănd ambiţia ţărilor mici şi mijlocii de a aspira la un rol sporit la masa principalilor "jucători globali".

COMPENSAŢII. Drept rezultat după 1990, marile puteri şi indeosebi unica superputere s-au văzut obligate chiar cu riscul demonetizări