Fugit irreparabile tempus... Parcă numai ieri, la Bucureşti sau la Cluj, se prezenta în faţa noastră, modest şi timid, spre a ne ţine lecţii de gramatică istorică, cel care semna pe cărţi, în reviste şi pe lucrări colective D. Macrea.
Şi totuşi... De când nu mai profesează la catedră au trecut treizeci de ani, iar de când ne-a părăsit, pentru alte tărâmuri, se scurseră nouăsprezece. Să-i fie odihna binecuvântată!
Dimitrie Macrea s-a născut la 21 iulie 1907 în satul Fântâna din judeţul Braşov. Studiile liceale şi le face la prestigiosul Liceu "Andrei Şaguna" din Braşov, iar cele universitare la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii "Regele Ferdinand I" din Cluj. După încheierea studiilor universitare (1935), îşi trece doctoratul, la câteva luni, sub conducerea marelui Sextil Puşcariu. Tema disertaţiei: Palatalizarea labialelor în limba română, publicată în "Dacoromania" (1938) şi devenită ulterior lucrare clasică în materie.
Între 1935 şi 1937, D. Macrea se află la specializare în Franţa, unde-i are ca profesori, printre alţii, pe J. Vendryes, Ch. Bruneau, M. Roques, O. Bloch, A. Ernout şi A. Vaillant. Întors în ţară, lucrează ca asistent, şef de lucrări, iar din 1947 în calitate de conferenţiar la facultatea pe care o absolvise cu 12 ani înainte. Din 1952 până în 1958 este profesor şef de catedră la Facultatea de Filologie din Bucureşti şi director al Institutului de Lingvistică de pe lângă Academia RPR. Sub direcţia sa se definitivează ediţia I a Gramaticii limbii române (vol. I-II, 1954) şi se elaborează Dicţionarul limbii române literare contemporane (vol. I-IV, 1954-1957), precum şi Dicţionarul limbii române moderne (1958). Întemeiază şi conduce revista "Limba română" între 1952 şi 1958. În 1958 se întoarce la Cluj în calitate de profesor şef de catedră şi decan al Facultăţii de Filologie. Este, concomitent, director adjunct al In
