A treia competiţie continentală în momentul de faţă, Cupa UEFA – Intertoto a luat fiinţă în anul 1961, pentru a oferi echipelor care nu erau înregimentate în primele trei competiţii europene, „Cupa Campionilor”, „Cupa Cupelor” şi „Cupa UEFA”, o activitate în sezonul de vară. Dar principalul scop era acela de a umple programele „Pronosport” (Toto) din Europa de Vest cu meciuri interesante. Ţările din răsărit, considerate atunci din lagărul socialist, nu participau, fapt pentru care prima prezenţă a României în această competiţie a avut loc în 1989. Primul meci al unei echipe româneşti în „Intertoto” s-a desfăşurat pe 1 iulie 1989, la Varna, unde Spartak a învins pe Rapid (clasată pe locul 17 în prima divizie şi retrogradată). Gazdele au învins cu 3-1, pentru ca în retur, la Bucureşti, scorul să fie identic, dar pentru rapidişti. În al treilea meci, de departajare, rapidiştii s-au impus cu 5-0. Acesta a fost începutul, iar Rapidul s-a clasat pe locul II în grupă, cu 6 puncte, la patru puncte de suedezii de la Orgryte IS Goteborg.
Acesta a fost începutul competiţiei pentru echipele româneşti. Au urmat alte 14, care au fost competitori la a treia cupă europeană. Echipele nu prea erau interesate, fapt pentru care de puţine ori au trecut de primul sau al doilea tur, niciodată nu au ajuns în situaţia de a se clasa pe locul care să la permită intrarea în turul I al Cupei UEFA.
15 echipe au evoluat
în a treia competiţie
În cei 18 ani de când echipele româneşti evoluează în „Intertoto”, au primit dreptul de a evolua 15 echipe din primul eşalon.
Cele mai multe prezenţe le-a bifat Gloria Bistriţa, care a evoluat, până la actuala ediţie, de 6 ori. Bistriţenii au avut cinci prezenţe consecutiv, între 2001 şi 2005, cu evoluţii modeste. De această dată, punctează cea de-a 6 prezenţă. Urmează Rapidul, cu 5 sezoane, şi Ceahlăul cu 4 sezoane.