Pensionarii au ajuns iar, ca de fiecare dată, in apropierea diverselor momente electorale, o miză pentru partidele politice. Nu grija subită faţă de soarta unei categorii sociale etern nedreptăţite ii mănă-n luptă pe dregători, ci interesul. Ce-i (re)aduce pe aceşti oameni in atenţia politicienilor? Sunt săraci, dar numeroşi (aproximativ şase milioane), in general sunt conştiincioşi şi votează, iar un eventual curent de opinie in răndurile lor poate fi decisiv in bătălia de la urne. Aşa că, intr-un cor de o ipocrizie inspăimăntătoare, intreg eşichierul politic moare periodic de dragul lor.

De această dată, pentru prima oară-n istoria postrevoluţionară a Romăniei, decidenţii au făcut ceva concret in sprijinul pensionarilor. Pe cai (destul de) mari in Parlament după eliminarea PD din Executiv, cu PNL stănd la măna lor pentru fiecare act normativ de aprobat, dar in acelaşi timp confruntaţi cu o criză internă care i-a adus la un procent jignitor pentru un fost partid-stat, pesediştii au prins din zbor momentul. Aşa că au forţat pănă la paroxism adoptarea legislaţiei privind majorarea semnificativă a pensiilor. Deşi e de domeniul evidenţei că ar fi preferat ca banii proveniţi din creşterea economică să fie direcţionaţi către investiţii (in definitiv, locul ideal de unde ţăşnesc inspre conturile personale izbăvitoarele comisioane), liberalii n-au prea avut de ales. Frica de moţiunea de cenzură a păzit mai bine ca niciodată bostănăria guvernamentală. Dat fiind că un asemenea proiect legislativ nu figura printre priorităţile sale declarate, PNL s-a prefăcut iniţial - sigur, dacă stai să-i asculţi pe liderii săi, de grija stabilităţii ţării, nu din vreun meschin interes de păstrare a controlului ciolanului bugetar - a ceda cu greu şi fără plăcere şantajului PSD. Ulterior, pe măsură ce dezbaterea publică a inceput să domine agenda de interes a populaţie