Deasupra lumii, in Muntii Poiana Ruscai: Maria cu chei la brau.
Daca vrei sa stii unde traiesc vulturii, atunci trebuie sa ajungi neaparat la Cerisor, satul de piatra din Tinutul Padurenilor. Dupa ce-ai trecut de Ghelari si Gavojdia si-ai lasat in urma minele de fier si de talc, dupa ce-ai trecut si de Lelese, nu-ti ramane decat sa tii drumul serpuit peste dealuri si tarini scurmate de mistreti. Si dupa ce-ai ajuns sus de tot, in vatra satului, nu poti decat sa te fericesti in gand si sa-ti lasi privirea sa pluteasca departe, pana in locul in care linia cerului si-a pamantului sunt una.
Padureanca
Am ajuns la Cerisor aducand cu mine de la oras, legenda femeilor padurence, mandre si puternice, adevarate amazoane ale tinuturilor de piatra. Voiam sa le vad si sa le ascult, dar mai ales voiam sa le vad vestitul lor port, celebrele costume solare, invapaiate de rosu si galben, cu legatura de chei de la brau, margelele de fier de la gat si zalele de cositor care le inlantuie mijlocul. Asa ca am pornit in cautarea lor.
Pe Maria Poanta am gasit-o culegand zmeura pe dealul din spatele casei. Avea cana legata de gat cu o sfoara groasa "ca sa fie manurile libere si sa mearga culesul mai repejor". E agera si sprintena cand deschide poarta si nu-ti vine sa crezi ca a implinit deja optzeci si patru de ani "pa lume". Obraz prelung, taiat in linii drepte, privire ferma, neplecata, careia nu i te poti impotrivi atunci cand iti ofera ospitalitatea unui scaun asezat in umbra vitei ce-acopera curtea. Si mainile, mai ales mainile neobosite, vesnic in miscare si neodihna, construind din gesturi frante, lumi si povesti, inainte ca ele sa fie rostite. Dupa numai cateva ceasuri, aveam sa parasesc acele locuri cu aceasta imagine a mainilor ei in minte. De-aici, de la aceste maini, as vrea sa incep povestea care urmeaza.
Mandra, in costu