Preşedintele PLD Theodor Stolojan va deschide lista candidaţilor la alegerile pentru Parlamentul European. Se pare că decizia a fost luată în urma unei analize care arată că el este personalitatea cu prestanţa cea mai mare în partid care poate aduce procente considerabile la acest scrutin, prin notorietatea de care dispune.
Pe locul doi al listei de candidaţi se află rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Dumitru Oprea, pe locul trei se află Daniel Funeriu, fost consilier în comisia prezidenţială pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării, iar pe locul patru, senatorul Nicolae Vlad Popa.
Pe locul cinci în lista europarlamentară se află arhitectul Hermann Fabini, din Sibiu. Surse din partid au declarat pentru Mediafax că, cel mai probabil, lista finală a candidaţilor PLD la euroalegeri urmează să fie finalizată şi dată publicităţii în a doua parte a lunii august, în cadrul unei şedinţe a Delegaţiei Permanente a partidului, care va avea loc în jurul datei de 20 august.
Lista PLD cuprinde 35 de titulari şi 10 supleanţi, au declarat surse din cadrul PLD, care au precizat că eventualele modificări se vor face în cazul în care vor exista alţi candidaţi, mai pregătiţi decât cei aflaţi deja pe listă, sau în contextul retragerii unor candidaturi. (M.S.)
Preşedintele PLD Theodor Stolojan va deschide lista candidaţilor la alegerile pentru Parlamentul European. Se pare că decizia a fost luată în urma unei analize care arată că el este personalitatea cu prestanţa cea mai mare în partid care poate aduce procente considerabile la acest scrutin, prin notorietatea de care dispune.
Pe locul doi al listei de candidaţi se află rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Dumitru Oprea, pe locul trei se află Daniel Funeriu, fost consilier în comisia prezidenţială pentru analiza şi elaborarea politicilor din domenii