Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Terasele şi chioşcurile fast-food, sub lupa OJPC

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 11 iulie 2007 ·

Inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (OJPC) Vâlcea au demarat, luna aceasta, o acţiune de supraveghere a pieţei unităţilor de alimentaţie publică. Potrivit Danielei Ştefoane, director executiv al OJPC, au intrat sub lupa inspectorilor chioşcurile fast-food, restaurantele, pizzeriile, terasele, braseriile şi berăriile din municipiu. „Au fost verificate până în prezent 20 de astfel de unităţi, constatându-se abateri la 67% din operatorii economici, principalele nereguli referindu-se la produsele alimentare a căror dată-limită de consum era depăşită. De asemenea, s-au descoperit produse la care lipseau etichetele cu elemente de identificare şi caracterizare specifice“, a explicat Ştefoane. Inspectorii de la OJPC au aplicat cinci amenzi contravenţionale în sumă totală de 6.000 de lei şi cinci avertismente scrise. Directoarea OJPC a spus că acţiunea va continua. Inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (OJPC) Vâlcea au demarat, luna aceasta, o acţiune de supraveghere a pieţei unităţilor de alimentaţie publică. Potrivit Danielei Ştefoane, director executiv al OJPC, au intrat sub lupa inspectorilor chioşcurile fast-food, restaurantele, pizzeriile, terasele, braseriile şi berăriile din municipiu. „Au fost verificate până în prezent 20 de astfel de unităţi, constatându-se abateri la 67% din operatorii economici, principalele nereguli referindu-se la produsele alimentare a căror dată-limită de consum era depăşită. De asemenea, s-au descoperit produse la care lipseau etichetele cu elemente de identificare şi caracterizare specifice“, a explicat Ştefoane. Inspectorii de la OJPC au aplicat cinci amenzi contravenţionale în sumă totală de 6.000 de lei şi cinci avertismente scrise. Directoarea OJPC a spus că acţiunea va continua.

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Indignare în Grecia după un incendiu pe insula Hydra provocat de focuri de artificii de pe un iaht

News.ro acum o ora
Un incendiu de pădure pe insula turistică grecească Hydra, în apropiere de Atena, a fost declanşat vineri seară de focuri de artificii trase de pe un iaht, au reclamat sâmbătă pompierii sezonieri, potrivit presei internaţionale. "Focul, provocat de

UPDATE - Accident rutier în care sunt implicate opt persoane, în judeţul Hunedoara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie / 2 elicoptere SMURD intervin / Cinci persoane au fost transportate la spital, una fiind inconştientă

News.ro acum 3 ore
Un accident rutier în care sunt implicate opt persoane s-a produs sâmbătă după amiază, în judeţul Hunedoara. Având în vedere numărul mare al celor implicaţi, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor

Jurnalist, fost redactor la Capital, a fost dat dispărut!

Ziua Constanta acum 4 ore
Poliţia Capitalei anunță că a fost sesizată vineri cu privire la dispariția unui bărbat care, în cursul aceleași zile, în jurul orei 10:30, a plecat de la adresa de domiciliu din Sectorul 4 și nu a mai revenit până în prezent. Sâmbătă, 22 iunie 2024

CORESPONDENȚĂ DIN GERMANIA „Nu sunt împlinit!” » Declarația neașteptată pe care a făcut-o Radu Drăgușin înaintea meciului cu Belgia

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Fundaşul Radu Drăguşin (22 de ani) a transmis un mesaj din inimă înaintea meciului din această seară contra Belgiei. „Dragonul” lui Tottenham a făcut un meci excelent cu și speră ca situația să se repete în cel de-al doilea duel al grupei de Euro 20

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Premierul britanic îl critică pe Nigel Farage, care a spus că Occidentul a provocat invazia Ucrainei: "Joacă în favoarea lui Putin"

Ziare.com acum o ora
Premierul britanic, Rishi Sunak, a atacat afirmațiile făcute de Nigel Farage cu privire la faptul că Occidentul ar fi de vină pentru războiul pornit de Rusia pe teritoriul Ucrainei. Farage candidează pentru un loc la alegerile parlamentare britanice

Euro 2024: Cehia a remizat cu Georgia, scor 1-1, în grupa F

News.ro acum 19 minute
Reprezentativa Cehiei a terminat la egalitate cu naţionala Georgiei, sâmbătă, la Hamburg, scor 1-1, într-un meci din grupa F de la Euro 2024. Au marcat Mikautadze, în minutul 45+4, din penalti pentru Georgia şi Schick, în minutul 59, pentru Cehia. G

Mai multe pene de curent înregistrate în Ucraina după ultimul bombardament rusesc

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a atacat în noaptea de vineri spre sâmbătă cu rachete şi drone instalaţii energetice şi echipamente militare furnizate de statele occidentale Ucrainei, ca represalii în urma atacurilor ucrainene asupra rafinăriilor ruseşti, a transmis Minister

Ilona Brezoianu și Andrei Alexandru s-au căsătorit! Primele imagini de la eveniment. VIDEO

Cancan acum 4 ore
Ilona Brezoianu a spus marele „DA” în fața ofițerului de stare civilă! Coprezentatoarea emisiunii Neatza de Weekend și partenerul de viață formează un cuplu de aproximativ doi ani, iar astăzi au făcut marele pas. Chiar dacă actrița a fost foarte dis

Crimă șocantă în Sibiu! Un bărbat a fost găsit mort în curtea unei biserici

Ziua Constanta acum 9 ore
Un bărbat de 40 de ani, din Șura Mare, a fost găsit mort în curtea unei biserici din Sibiu. Un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile prin apel 112. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili identitatea autorului. Un bărbat de 40 de

Vremea

București
acum

34°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

22°/33°
Iasi
acum

32°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/28°
mar.

17°/27°
Constanta
acum

26°
sâm.

19°/26°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

33°
sâm.

20°/33°
dum.

18°/27°
lun.

18°/25°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

37°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/31°
lun.

18°/31°
mar.

18°/32°