Cum ai ajuns sa traduci, de ce tocmai literatura maghiara?

Poate intimplator... dar pentru ca eu nu cred in intimplari..... imi place sa spun ca a fost mina destinului, ca asa a fost sa fie. in ’79, dupa absolvirea facultatii, din centrul Bucurestiului am ajuns in nordul cel mai de nord, la Satu Mare. Aici mi-am intilnit barbatul, al doilea sot, medic pediatru, un om de mare eruditie, care pentru mine inseamna, printre altele, inclusiv multiculturalitatea din Transilvania, tragindu-se dintr-o renumita familie de romani din Cluj, dar si dintr-o veche familie de unguri cu blazon, si avind, totodata, radacini evreiesti si italiene... El mi-a deschis apetitul pentru literatura maghiara. Tot el m-a ajutat sa invat limba maghiara, mai ales cea literara. Pentru ca, desi mama era unguroaica, la noi in casa, dupa moartea bunicii materne – pe vremea aceea aveam noua ani – s-a vorbit prea putin (sau deloc) limba maghiara. in anii ’80, in timp ce „oferta“ televiziunii romane se reducea la doua ore, la Satu Mare puteam prinde posturile televiziunilor din Ungaria. Acest lucru m-a ajutat enorm. intr-o noapte, foarte tirziu, am auzit/vazut o emisiune culturala dedicata poetei Gizella Hervay, pe nedrept uitata in prezent; eu o numesc Sylvia Plath a Europei. in momentul acela am stiut ca a doua zi am sa fac rost de volumele ei si ma voi apuca sa-i traduc toata poezia.... Volumul Amprente, pentru ca despre acesta e vorba, a aparut abia in 1988, intr-o forma extrem de cenzurata, evident, la Editura Kriterion din Bucuresti. Am avut marele noroc sa-mi fie redactor de carte Paul Drumaru, un excelent poet si traducator, pe care-l consider si de atunci incoace maestru spiritual intr-ale traducerii, unul dintre putinii „grei“ de la care mereu se poate invata cite ceva. Apoi, au urmat celelalte volume. Fireste, a fost si este un traseu sinuos, plin de diverse obstacole profesionale cauza