» "Generatia pierduta", "milionul pierdut", "ultimul trend al parazitismulului social" sunt cateva din etichetele care au fost aplicate unui fenomen social specific Japoniei, hikikomori.

» Hikikomori, estimati la un milion de cazuri, sunt tineri care, in urma unui soc afectiv, se inchid pentru ani de zile in casa.

» Teama lor de oameni face ca viata sa li se consume in fantezii cu ochii deschisi, filme, televizor sau pe internet.

Kyoshi, un adolescent de 18 ani, traieste de doi ani in bucatarie, rastimp in care a rupt orice contact direct cu membrii familiei si lumea din afara. Parintii ii lasa mancarea pe prag si, pentru ca le e rusine cu fiul lor, pretind pentru cei din jur ca baiatul e plecat la studii in strainatate. Singura persoana din casa cu care Kioshy comunica este sora lui mai mica. Pe internet insa el intra in contact cu alti adolescenti care, la fel ca el, s-au retras din societate si viata de familie. Cand se intalnesc pe chat, ei vorbesc despre lucrurile care ii preocupa cel mai mult, cantatul la chitara sau baterie, sex, jocuri PC, filme, viata si moarte.

Acesta este subiectul unui film, Tamago, regizat in 2004 de Danyael Sugawara. El porneste de la un fenomen social real, cazul asa-numitilor hikikomori, tineri care se inchid in casa pentru ani de zile, rupand legatura cu exteriorul sau comunicand doar pe net. Ei nu muncesc si stau pe banii parintilor, deosebindu-se prin aceasta de alta categorie de "paraziti sociali" ("social parasites") japonezi, cum ar fi freeters sau NEET, care, chiar daca stau in casa parintilor dupa ce isi termina studiile, se angajeaza in joburi sub calificarea lor, "McJob-uri" (joburi temporare, fara prestigiu si viitor – restaurante, fast-food-uri etc.).

Motivele pentru care un hikomori alege aceasta forma extrema de claustrare sunt diverse – un esec sentimental, ratarea unui e