Fără anestezie

locuiesc prin gramatici şi

semne de punctuaţie

le plivesc deşi stau gata să mă lovească

cu nonşalanţă în marşul lor

ca o tăietură fără anestezie şi mască

noapte bună îmi zice

declinarea gata să nască

în luna a şaptea

în arcul de tămâie şi iască

pe care-l îmbrac într-o continuă veghere

urcând piramide de spaime şi fiere

mâinile mele lehuze retrase-n pierzanii

vor cădea pe hârtie ca pe ugere stranii.

Suirea

scrum în felinar

cu pernuţele degetelor ating sticla afumată

parcă de-o veşnicie

încă se mai văd pe ea

amprentele tatălui

ca o goliciune transfigurată şi vie

aceleaşi pâlpâiri

ca nişte respirări de pe urmă

ca viaţa dintr-o oală spartă

şi legată cu sârmă

insomniile şi-au pus sigiliul

în jurul ochilor

din care vârfuri de ace parc-au ieşit

foamea zilelor o astâmperi cu trupul tău

când plită încinsă când schit

un jar vorbitor cât o ploaie

deasă pe acoperiş

îl muţi dintr-o mână în alta

îţi atinge şi ochii

şi parcă totul e pe furiş

năzuieşti spre identitatea

unor bulbi în devenire

cu ei te amesteci

trecând dintr-o absenţă în alta

ca într-o somnambulă uimire

încerci să aprinzi focul

cu un manuscris care îţi toceşte zilele

şi duce o parte din tine

ce n-ai s-o mai întâlneşti vreodată

în plăsmuirea lungului exod

dar focul lunecă din vatră

rămânând în loc o suire

cu naşteri şi eşafod

Seminţe

prin vorbe şi spleen lume

ca un imens vas de lut

gata să plesnească

în care se vântură seminţe

la un loc cu ispite sfâşieri @