Hotelurile de pe plajele bulgaresti isi reduc preturile cu 50%, ca urmare a scaderii constante a numarului de turisti, afirma Aneliya Krushkova, presedinte al Agentiei Nationale de Turism, citata de Novinite.
Bulgaria incepe sa isi piarda atractivitatea ca locatie preferata de turisti in zona centrala si de est a Europei. Acest fenomen a fost sesizat de Aneliya Krushkova, presedinte al Agentiei Nationale de Turism (SAT) - citata de Business Standard - care a declarat ca principala cauza este suprasaturarea si boom-ul din domeniul constructiilor, care afecteaza calitatea serviciilor, potrivit agentiei de stiri Novinite. Presedintele SAT a mai mentionat ca aproximativ 211 centre de cazare pentru turisti asteapta evaluarea si clasificarea de catre autoritatile competente, iar numarul acestora este in crestere continua, refuzand sa ofere detalii asupra politicii pe care o vor promova organizatiile membre SAT ca masura de contracarare a tendintei de scadere continua a numarului turistilor.
"Multe dintre hoteluri au fost nevoite sa reduca preturile cu peste 50%", a declarat Krushkova, citata de Sofia Echo, adaugand ca proprietarilor le este greu sa isi acopere cheltuielile. Masura de reducere a preturilor este luata de proprietarii care nu doresc sa ramana cu aproximativ 50% din capacitatea de cazare nerezervata, cum a fost deja cazul catorva hoteluri, se arata in presa bulgara. Potrivit datelor furnizate de SAT, turistii straini au lasat in Bulgaria 336,7 milioane de euro in intervalul ianuarie-aprilie 2007, iar bulgarii au cheltuit 389 milioane de euro pentru calatoriile in strainatate, cu 16,5% mai mult decat in aceeasi perioada a anului trecut.
Desi numarul de turisti europeni in Bulgaria a crescut cu 31,79% in primele cinci luni ale anului, fenomen in care aderarea la UE a avut un impact pozitiv, numarul total de turisti a scazut cu 3