De fiecare dată, o discuţie cu fostul jucător şi apoi arbitru de handbal, Mişi Boschner, devine deosebit de interesantă. De data aceasta, discuţia cu Mişi Boschner a devenit şi mai interesantă prin prisma a două evenimente neplăcute din activitatea handbalului braşo-vean şi românesc. Pentru prima dată în ultimii 60 de ani, handbalul masculin braşovean nu va mai avea o formaţie în sistemul divizionar românesc, iar aproape concomitent, la nivel de echipă naţională, de 10 ani nu s-a mai reuşit calificarea la un turneu final, recent pierzând şansa de a accede în turneul final al Europenelor.
- Ai crescut în handbalul românesc unde te-ai afirmat ca jucător şi apoi ca arbitru.
M.B.: Am început la juniorii lui Dinamo Braşov, la handbalul pe terenul mare (care nu se mai joacă astăzi -n.r.). Prima echipă a lui Dinamo începuse să joace în noul sistem, handbalul în şapte jucători. Era în 1958. Am fost portar şi apoi am jucat în apărare. În decembrie 1963 am trecut la cealaltă formaţie de sub Tâmpa, la Tractorul. Începusem cu Ion Danca, iar acum îl aveam ca antrenor pe Ernest Pohan. În 1974 am lăsat ghetele de jucător şi m-am dedicat arbitrajului la nivel divizionar şi am fost în corpul de elită până în 1988, iar din 1990 am plecat în Germania, unde m-am stabilit, dar nu mi-am lăsat calitatea de cetăţean român.
- Să ne aducem aminte succint cum era handbalul acelor ani, când echipa masculină a ţării domina lumea.
M.B.: Pe atunci, handbalul nu era aşa de tehnicizat şi tacticizat ca cel de astăzi. Primau forţa şi condiţia fizică. Echipele care aveau o apărare puternică, bine pusă la punct aveau mai mulţi sorţi de izbândă.
- A intervenit mai nou şi legiutorul în evoluţia jocului.
M.B.: Pe când jucam şi apoi arbi-tram, echipa care avea posesia mingei puteau s-o menţină mult şi bine. Jocul devenise plictisitor şi atunci s-au eliminat atacurile la 3
