Citez integral recomandarea CNA. Subscriu in buna parte. “E foarte cald, dom’le, o să murim cu toţii”, cam asta-i tot.
Recent, în cadrul reuniunilor sale, Consiliul Naţional al Audiovizualului (C.N.A.), în calitatea sa legală de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, a analizat modul în care radiodifuzorii au reflectat situaţia climaterică dificilă prin care trece şi ţara noastră, fenomenele de caniculă, secetă, furtuni şi intemperii cu consecinţe nefaste asupra cetăţenilor, a bunurilor proprietate publică sau privată.Cu aceste prilejuri, membrii C.N.A. au constatat şi apreciat că, din păcate, majoritatea posturilor de radio şi televiziune sunt tentate ca, mai ales în cadrul jurnalelor de ştiri, să amplifice nejustificat gravitatea şi consecinţele unora dintre respectivele fenomene meteorologice defavorabile. În cazul multor radiodifuzori, se observă tendinţa spre spectacular şi catastrofic, spre exagerarea sau extrapolarea efectelor periculoase ale unor fenomene meteorologice, precum şi ale unor accidente cu posibile consecinţe asupra mediului sau a sănătăţii populaţiei.În consecinţă, C.N.A. face un apel public către toţi radiodifuzorii să respecte obligaţiile legale şi deontologice ce le revin, potrivit Legii audiovizualului şi Codului de reglementare a conţinutului audiovizual, asigurând:- informarea corectă a populaţiei despre iminenţa sau desfăşurarea unor fenomene meteorologice, ori a unor accidente cu posibile consecinţe socio-economice sau de mediu;- informarea operativă a cetăţenilor asupra măsurilor de prevenire şi combatere, de intervenţie pentru diminuarea efectelor sociale, economice şi ecologice ale respectivelor fenomene sau accidente;- confruntarea şi punerea de acord a informaţiilor primite din surse proprii, sau de la colaboratori ocazionali, cu informaţiile deţinute de autorităţile competente, înainte de a tran