Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Politica nu mai este ce-a fost (II)

Publicat in Observator Cultural, joi 19 iulie 2007 ·

Aceasta aspiratie catre instaurarea unui consens in locul tensiunilor este, in mod natural, mai accentuata la cei care, situindu-se la egala distanta intre antagonisti, sint primii care sufera din pricina confruntarilor, pe care le detesta din temperament: centristii de orice obedienta – liberala, radicala, democrat-crestina, social-democrata. Toti acestia se resemneaza cu greu la necesitatea de a se alia unei tabere intr-o lupta frontala: nu cred in dileme si nu sint deloc convinsi ca tot raul ar fi spre bine.

Contrar sistemelor de interpretare care neaga existenta unuia sau a mai multor centre si nu vor sa vada, la centristi, decit o masca a dreptei, exista nenumarate traditii de gindire si alegatori care inclina, in mod natural, catre consens. Aceste sentimente sint astazi larg raspindite. Un sondaj efectuat, in urma cu citiva ani, pentru Observatorul interregional al politicii, aducea o confirmare semnificativa. in loc ca persoanele sa fie intrebate care erau partidele pentru care aveau afinitati, li se cerea sa spuna pentru ce formatiuni credeau ca nu ar putea vota niciodata. Se contura, astfel, in urma raspunsurilor, o harta a refuzului. Aproximativ 80% din ei excludeau total votul pentru cele doua extreme din epoca: Partidul comunist si Frontul national, dar, in sens invers, acesti 80% nu refuzau ideea, daca extremele s-ar fi aflat la dreapta, de a da, eventual, votul lor socialistilor sau, daca simpatiile ii clasau la stinga, de a face bloc comun in spatele unui liberal sau a unui conservator. Sa transpunem in termeni pozitivi invatatura acestui sondaj: linia de demarcatie considerata, traditional, drept esentiala, intre dreapta si stinga, ar fi mai putin determinanta si mai putin rigida decit granitele dintre ansamblul partidelor de guvernare si extreme. Cazul acesta s-a ivit, de altfel, o data sau de doua ori, in alegerile partiale, in care soc

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Primele rezultate din Ungaria arată că Viktor Orbán are o noapte proastă

News.ro acum 52 minute
TISZA, noul partid de opoziţie din Ungaria, care a candidat pe o platformă de îndepărtare a premierului Viktor Orbán de la putere, este pe cale să obţină peste 30% din voturi la alegerile europarlamentare, potrivit primelor rezultate, într-o lovitur

Emmanuel Macron a convocat alegeri anticipate în Franța după înfrângerea în alegerile europene

Ziare.com acum 3 ore
Președintele francez Emmanuel Macron a dizolvat Parlamentul duminică, 9 iunie, după înfrângerea zdrobitoare a partidului său în fața Adunării Naționale de extremă dreapta la alegerile europene, informează Politico.eu. Prima rundă va avea loc pe 30 i

ALEGERI 2024 - Ciolacu: Faptul că românii ne-au dat un vot împreună, PSD cu PNL, cu 5 în faţă, e o bază de discuţie dacă transformăm această alianţă electorală într-o alianţă politică

News.ro acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că scorul electoral obţinut de alianţa PSD-PNL este un punct de pornire cu privire la posibilitatea unei alianţe electorale între cele două formaţiuni. ”Faptul că românii ne-au dat un vot împreună, PSD cu PNL

Gabriela Firea îl critică pe Sebastian Burduja: „De dimineaţa până seara el avea o problemă doar cu mine. În viață totul se decontează”

HotNews acum o ora
Imediat după publicarea exit-poll-ului CURS-Avangarde, Gabriela Firea i-a reproşat lui Sebastian Burduja că, în loc să prezinte un program pentru Capitală şi „să comunice critic faţă de neajunsurile şi neîmplinirile” lui Nicuşor Dan, liberalul avea

UPDATE - Decizie şoc în Franţa: Emmanuel Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale, în urma înfrângerii suferite de alianţa de guvernare în alegerile europarlamentare. Scrutinul, convocat pentru 30 iunie şi 7 iulie. Marine Le Pen: "Suntem gata"

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul france), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de rez

Spaniolul Carlos Alcaraz a câştigat primul său titlu în faţa lui Alexander Zverev, la Roland Garros

Mediafax acum 5 ore
Înfruntându-l pe Alexander Zverev în finala de la Roland Garros, spaniolul Carlos Alcaraz şi-a adjudecat primul său titlu la Porte d'Auteuil. După ce s-a chinuit o vreme şi a fost condus de numărul 4 mondial cu două seturi la unu, Alcaraz a întors j

Un microbuz a luat foc pe autostrada la Sibiu. Toți pasagerii au reușit să iasă la timp

Ziare.com acum 5 ore
Pompierii și specialiștii SMURD au intervenit duminică pe autostrada A1, unde un microbuz a luat foc pe carosabil. Incidentul a avut loc în județul Sibiu și toți cei 8 pasageri, alături de șoferul autovehiculului au reușit să iasă în siguranță. ”Pom

VIDEO Dominic Fritz își proclamă victoria pentru un nou mandat de primar al Timișoarei

G4Media acum 2 ore
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și-a proclamat, duminică seara, victoria pentru un nou mandat de primar. El a precizat că, pe numărătoarea paralelă, după numărarea a voturilor dintr-un sfert din secții, are 49% din voturi, iar Nicolae Robu, susț

Premierul Belgiei şi-a anunţat demisia, în urma pierderii alegerilor legislative

News.ro acum 2 ore
Liderul belgian Alexander De Croo a declarat că va fi prim-ministru "demisionar" începând de luni dimineaţă, după ce partidul său de centru-dreapta, Open VLD, a înregistrat o scădere drastică a numărului de voturi în alegerile legislative de duminic

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Ursula von der Leyen, încrezătoare după votul din Germania

News.ro acum 5 ore
Candidatul principal al Partidului Popular European pentru şefia Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a adresat virtual, de la Bruxelles, unui eveniment de campanie din Germania şi s-a arătat încrezătoare după ce rezultatele unui exit-poll au

Vremea

București
acum

23°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
Iasi
acum

21°
lun.

19°/32°
mar.

18°/30°
mie.

17°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
joi

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/28°
mar.

15°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

21°
lun.

18°/27°
mar.

17°/28°
mie.

16°/20°
joi

14°/22°