Editorial
Venirea fostilor baieti din Rolling Stones in Romania a declansat mai multa nostalgie decat pasiune. S-a observat ca fanii, care de obicei asalteaza periferia hotelurilor sau a stadioanelor in care fac escala celebrii rockeri, s-au numarat, la Bucuresti, pe degetele a doua maini. Neconditionalii, batrani cu coada din fosta Internationala flower-power, actualmente doar flower la gura borcanelor cu muraturi, erau mai multi in fata la Hilton decat mioriticii nostri fosti latosi, mai timizi decat Irinel Columbeanu si mai discreti decat Gigi Becali. Generatiile de adolescenti sau la sfarsitul copilariei, in anii ‘70, din randurile carora cu mandrie inutila declar ca fac parte, au umplut, totusi, pana la refuzul confortabil Stadionul national. Isteria a fost dominata de bucurie si in acest caz. Explicatiile acestei reveniri calme a trecutului nostru recent, prin cei mai turbulenti reprezentanti omologati ai acestuia, tin de trecerea timpului. Pe locul in care s-au zbenguit Rolling Stones marti seara altadata se inscenau epopei nord-coreene in limba de lemn. Pionierii si soimii patriei de odinioara au toate motivele
sa-si aminteasca doar pe jumatate, cu manie antiproletara, aceste momente. Copilaria si tineretea lor retin mai ales veselia dezordonata a acestor vaste libatii supravegheate, in aer liber. Nici fostii soldati de la Transfagarasan sau santieristii de la Salva-Viseu, nici studentii fortati, sa dea tarii doar mai mult porumb nu s-au transformat in Soljenitani ireductibili. Cronicarii vietii in libertate conditionata acordata de national-comunismul ceausist, in perioada sa "aurorala", din acea insula Newport a stalinismului industrial, de intimidare psihologic-propagandista, care a urmat reprimarii in masa, au toate motivele sa uite. Nici suferinta lor n-a semanat cu chinurile detinutilor de la Sighet, nici politrucii de la UASCR n-a
