"In 1957 implinisem 21 de ani şi buchiseam actoria la Institutul de Artă Teatrală. Intre Crăciun şi Revelion, casa părinţilor, in care locuiam dimpreună, a ars şi, de nevoie, m-am mutat provizoriu la nişte megieşi. Acolo, in prima seară am petrecut cu o liotă de tineri, toţi leat cu mine. Ceva obişnuit la vărsta aceea lipsită de nori, nimic care să se abată de la morala socialistă. Prin 1958, in noiembrie pare-mi-se, m-am pomenit la cursuri cu doi gealaţi măloşi. M-au chemat deoparte şi mi-au poruncit să-i insoţesc. I-am urmat, ce era să fac?, şi aşa a inceput Golgota mea. Un infern de trei ani, dacă e să iau in seamă hotărărea de condamnare. De-o veşnicie, dacă imi ascult sufletul prins in chingile acestei amintiri absurde, imposibil de uitat. Abia atunci am aflat că unul dintre petrecăreţii intălniţi in vecini «complotase» să fugă din ţară. Cum in Romănia secretele sunt bunuri de larg consum, cineva din gaşcă l-a «turnat» la Secu’. «Ştiai că vrea s-o şteargă, recunoaşte!», mă ademeneau şiret sălbaticii anchetatori, «lămuriţi» deja asupra intămplării. Habar n-aveam de planul fugarului şi, curănd, mi-am dat seama că destinul umblă ca turbat in jurul meu. Impotrivirile erau de prisos, iar prezumţia de nevinovăţie... Doi martori declarau că n-am nici o legătură cu uneltirea contra regimului, insă ceilalţi doi susţineau altceva. Mă scoteau din celula mucezită, ascunsă in subsolul de la «Malmaison» (undeva lăngă Spitalul Militar, pe Calea Plevnei), şi mă tărau la interogatoriu, nu inainte de a-mi astupa ochii cu ochelarii de tablă din recuzita inchizitorială. In numai patru luni m-au şi anchetat, m-au şi judecat, deşi am negat din start orice implicare. Patru luni in care nu mi s-a aprobat un singur pachet sau vorbitor cu ai mei. M-au plimbat pe la Jilava, Periprava şi Balta Brăilei, tocăndu-mi rezistenţa cu sloganurile reeducării prin munca peniten