Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statul, pensionarii si canicula

Publicat in Romania Libera, luni 23 iulie 2007 ·

Zilele acestea, guvernul inca se afla sub tirul criticilor aduse precipitatei decizii de majorare a pensiilor cu peste 40% incepand cu anul viitor. Hotararea continua sa para una luata fara prealabile analize serioase, nefiind parte a unei strategii pe termen lung, elaborate in baza consultarilor avute cu experti.

Gestul este cel mai flamboaiant din seria demersurilor facute spre redresarea cotei de popularitate, in permanenta scadere, detinute in randurile propriului electorat. Astfel s-a dorit probata preocuparea avuta nu doar pentru elite, ci si pentru soarta si bunastarea celui mai neglijat segment al populatiei. Fireste ca nici strategilor PNL nu le va fi scapat prezenta constant numeroasa a pensionarilor la urne sau faptul ca multi varstnici si-au abandonat intre timp simpatiile politice de odinioara, printre altele si datorita derivei totale a PSD in era postiliesciana.

Din multiple puncte de vedere, pensionarii sunt, indubitabil, principalele victime ale tranzitiei. Pensiile lor au ajuns derizorii inca din anii ’90, abjectele pomeni ale statului nepermitand o batranete traita decent, ci doar o perpetua si umilitoare lupta pentru supravietuire. Demnitatea si putinul lor confort au fost facute praf o data cu sosirea oligarhiei economice si a protectorilor politici ai acesteia, care au pus rapid stapanire pe viata natiunii. Multi au facut avere peste noapte, dar infinit mai multi – si deseori varstnici – au ajuns saraci lipiti pamantului din cauza sirului interminabil de megafraude gen Bancorex desfasurate sub presedintiile Iliescu si Constantinescu.

Dar iata ca actualul guvern a fost brusc cuprins de remuscari… Intamplator cu exact 18 luni inainte de intalnirea cu electoratul. Un prim test al sinceritatii sale privind grija purtata pensionarilor survine zilele acestea – hipercanicula impunand nu vorbe, ci masuri efective pentru prevenirea unu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate alegeri locale 2024 Sectorul 6. Scorul lui Ciprian Ciucu continuă să ia proporții

HotNews acum 24 minute
Liberalul Ciprian Ciucu (candidatul PSD - PNL) a câştigat detaşat un nou mandat la Primăria Sectorului 6 al Capitalei, potrivit rezultatelor parţiale prezentate luni dimineaţa de Autoritatea Electorală Permanentă, scrie Agerpres. Ciprian Ciucu, Prim

Avertizare de cod portocaliu de caniculă în județul Constanța !

Ziua Constanta acum 2 ore
ANM a emis o avertizare de cod portocaliu valabil pentru ziua de astăzi, 10 iunie 2024. Intervalul de valabilitate este 10 iunie, ora 10.00 – 11 iunie, ora 10.00 Fenomenele vizate sunt temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic

Cătălin Drulă demisionează de la conducerea USR după rezultatul slab din alegeri. Dominic Fritz favorit să preia partidul

Mediafax acum 17 minute
În actualizare ULTIMELE ȘTIRI EXIT POLL CURS-AVANGARDE. Rezultate la alegerile locale-europarlamentare / Cifre ora 22:00 Alegeri Bucureşti. Rezultate preliminare Primăria capitalei: Nicuşor Dan reales ca primar al Bucureştiului Cum se împart mandate

Cătălin Drulă pleacă de la conducerea USR: Rezultatul alegerilor este sub aşteptările pe care le-am avut. Îmi asum acest rezultat. Voi convoca în USR alegeri pentru un nou preşedinte - VIDEO

News.ro acum 15 minute
Liderul USR Cătălin Drulă a anunţat luni că va renunţa la funcţia de preşedinte al partidului, pe care o deţine de aproape doi ani, afirmând că rezultatul alegerilor a fost sub aşteptări şi că şi-l asumă, urmând să convoace în USR alegeri pentru un

Peste 1.700 de apeluri la 112 referitoare la nereguli în secțiile de votare. Situația în județul Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
Pe timpul desfășurării alegerilor locale și europarlamentare din 9 iunie 2024, în intervalul orar 07:00 – 22:00, operatorii Serviciului de urgență 112 au preluat și procesat 1.736 de apeluri de urgență care semnalau evenimente în legătură cu procesu

Klaus Iohannis participă marţi, la Riga, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9) / Agenda reuniunii cuprinde cheltuielile pentru Apărare şi sprijinul pentru Ucraina

News.ro acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa marţi, la Riga, Republica Letonă, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9), pe care îl va coprezida alături de Preşedintele Republicii Letonia, Edgars Rinkēvičs, şi de Preşedintele Republicii Polone

Alina Gorghiu anunţă că predarea fugarului Paul-Philippe al României va fi rejudecată / El rămâne în arest până va fi pronunţată o soluţie definitivă de către instanţa din Malta

News.ro acum 15 minute
Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a anunţat că va fi rejudecată predarea fugarului Paul-Philippe al României. „Instanţa a admis apelul formulat de parchet, a desfiinţat hotărârea de refuz al predării şi a trimis cauza la rejudecare. Acesta rămâne în

ALEGERI LOCALE 2024 - Primarul comunei Floreşti din judeţul Prahova, care recent a scăpat de un dosar în urma prescrierii, obţine încă un mandat

News.ro acum o ora
Primarul comunei Floreşti din judeţul Prahova, Simona David (PNL), care în urmă cu o lună şi jumătate a scăpat de acuzaţiile dintr-un dosar penal, în urma prescrierii faptelor, a obţinut un nou mandat.

INS: Veniturile medii lunare pe o gospodărie au crescut în 2023

Mediafax acum 2 ore
Veniturile băneşti medii lunare au fost în anul 2023, de 6.644 lei lunar pe o gospodărie (2.659 lei pe o persoană) în creştere cu 10,8 %faţă de anul 2022, iar veniturile în natură de 531 lei lunar pe o gospodărie (213 lei pe opersoană), în creştere

Allen Coliban admite că a pierdut Primăria Braşov: Îmi asum această înfrângere

Mediafax acum 49 minute
„Am pierdut alegerile la Primăria Braşov. Îmi asum această înfrângere şi sunt convins că şi mulţi dintre voi simţiţi acelaşi regret adânc. Îmi pare rău. Vă mulţumesc pentru tot sprijinul pe care mi l-aţi acordat. Pentru toată energia. Pentru toate î

Vremea

București
acum

34°
lun.

21°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/29°
Iasi
acum

30°
lun.

18°/31°
mar.

19°/31°
mie.

15°/26°
joi

16°/21°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/26°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
joi

12°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

19°/31°
mar.

17°/25°
mie.

15°/19°
joi

14°/24°