Editorul lui Jules Verne, Hetzel, cel cu copertele groase, roşii şi aurite, se specializase în cărţi de călătorii. De aceea, a publicat şi impresiile din Orient, Orientul european dintre Atena şi Viena, ale lui Emile Guimet, care mai scrisese un "jurnal de turist" din Egipt şi alt volum despre Spania. Notele de drum din care spicuiesc descrierea Bucureştilor au apărut la Paris, în 1868, sub titlul LâOrient au fusain. Notes de voyage.
După o zi de navigaţie pe Marea Neagră, pînă la Varna, legătura cu Dunărea se face pe calea ferată construită de englezi, pe o vale pitorească semănată cu sate numeroase, dar mizere, cu casele de lut şi paie ale unor ţărani care mînă bivoli, trenul oprindu-se des, fără ca nici un călător să suie sau să coboare. La Rusciuc, în grădina hotelului, francezul aude pentru prima oară muzica populară românească. "Glasul viorii sună cînd ca un vaiet, cînd ca o izbucnire de mînie, violoncelul îşi ritmează notele adînci cu înverşunare, iar un nai ţipă triluri săltăreţe şi game plîngătoare. Căci nu sînt decît trei şi această orchestră în miniatură e de ajuns pentru a ne emoţiona şi a ne lăsa o amintire de neşters".
La Giurgiu, "contrastul este izbitor. Malul turcesc trist, părăsit, fără animaţie. Portul românesc plin de mărfuri, de căruţe trase de boi, care se încarcă şi descarcă. Prin Rusciuc se văd rătăcind cîţiva soldaţi ursuzi sau vameşi somnoroşi, Giurgiul furnică de agricultori care-şi conduc căruţele, de hamali harnici, de negustori zoriţi. Apatia orientală în faţa activităţii europene, moartea despărţită de viaţă printr-o frontieră... Oraşul, destul de bine clădit, are străzi largi, extrem de însufleţite. Costumul femeilor valahe seamănă mult cu al italiencelor. Bărbaţii au o pălărie cu boruri largi, rotunde, de forma celor din Auvergne, împodobită cu panglici, pene, flori şi franjuri; o vestă brodată şi un pantalon larg
