La nervi. Seful OTV a anuntat in direct ca va participa la alegerile locale din primavara viitoare, dupa ce a intrat in conflict cu edilul-sef al orasului sau natal
Mirabela BUBATU, Cosmin GAGIU
Seful postului OTV si-a dezvaluit, in cursul emisiunii de vineri seara, ambitiile politice, anuntand ca va candida la Primaria Caracalului, localitatea sa natala. Vestea l-a luat pe nepregatite chiar si pe Diaconescu, jurnalistul neavand, probabil, nici cea mai mica intentie de a deveni primar, cel putin pana cand a intrat in conflict cu actualul edil al orasului, Gheorghe Anghel. Acesta l-a atacat pe post, fara menajamente, si s-a infuriat atat de tare, incat a anuntat ca-i retrage titlul de "cetatean de onoare" al localitatii. "Ai uitat de unde ai plecat, de unde te plimbai pe maidanele Romanatiului. Arunci cu noroi in caracaleni. Esti o rusine pentru noi si pentru toti telespectactorii, iti retrag titlul de cetatean de onoare, pe care nu-l mai meriti", a declarat, in direct, prin telefon, Gheorghe Anghel.
Dan Diaconescu a devenit cetatean de onoare in anul 2000, ca recunoastere pentru efortul sau de a obtine, de la Ministerul Culturii si Cultelor, doua miliarde de lei pentru intretinerea teatrului "Tragedia" din Caracal. Diaconescu a anuntat ca va face o ancheta pentru a afla cum au fost folosite fondurile, dupa ce primarul a refuzat sa-i dea un raspuns, preferand sa-l jigneasca pe jurnalist. Enervat, Diaconescu a replicat: "Domnule primar, va anunt in fata a mii de romani care ne urmaresc ca voi candida eu pentru a prelua carma primariei din Caracal". Cine este, insa, Gheorghe Anghel, omul care l-a infuriat pe D.D.? El este cel mai longeviv primar din Romania ultimei jumatati de secol: de peste 30 de ani. Secretele succesului sau nu sunt pe deplin stiute, dar multi spun ca si-a castigat decisiv aprecierea caracalenilor pe vremea regimului comunist,