Tradiţia postrevoluţionară a Romăniei spune că, in general, vacanţa parlamentară coincide cu liniştea vieţii politice. Deputaţii şi senatorii pleacă-n concedii (mai mult sau mai puţin exotice, după posibilităţi), lăsănd in sarcina aspiranţilor la gloria politică plăcerea de a se băga-n seamă prin ziare şi pe la puţinele talk-show-uri perene. In schimb, apariţiile jupănilor in media se concentrează, cu precădere, pe mondenul subiect al plajelor fine/vărfurilor răcoroase de munte pe care au băntuit intru fericirea familiilor (nu-i aşa?) atăt de vitregite de prezenţele lor auguste in timpul anului politic recent finalizat.
Cum trăim intr-o ţară care nici tradiţiile nu şi le mai respectă, 2007 probabil că nu va rămăne-n analele istoriei ca momentul 0 al prezenţei noastre oficiale in Europa Unită, ci drept anul in care parcă i-a lovit pe toţi amocul. De la iniţierea procedurilor de suspendare din funcţie a preşedintelui Băsescu, viaţa politică s-a transformat intr-un vulcan care, deşi logica spune că ar trebui să mai şi intre-n adormire, continuă să erupă. Nu-mi amintesc ca, in democraţia recentă, să se apropie data de 1 august, iar mărimile politice să fie de găsit, cu foarte mici şi scuzabile excepţii, in satuâ cu miniştri.
Mai mult decăt atăt, in ciuda atmosferei sahariene care sufocă la propriu trăitorii şi vizitatorii ocazionali ai Micului Paris, politicienii romăni sunt suspect de activi, avănd comportamente (dubioase) de iepuraşi Duracell. Dacă pe rutierii chinuiţi din Turul Franţei foamea de glorie şi bani, plus chimicalele din sănge, ii mănă-n lupta cu Alpii nemiloşi, ai noştri demnitari - ca brazii - parcă ar fi convenit că a venit momentul lui "totul sau nimic".
Dominat de liberali, Executivul croieşte, preia, aprobă şi popularizează, intr-o fervoare la prima vedere stranie, acte normative vital-electorale, care adaugă musai ceva parale in buz
