Emilian Marcu De obicei, nu raspund la mitocaniile ce se vor injurii, si nici la bazaconiile unuia sau altuia. Nu raspund pentru ca doua proverbe romanesti spun totul despre acestia. "Pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti" si "Cainele moare de drum lung si sterilul (nu pamantul steril) de grija altuia".
Dupa atatia ani cati au trecut de la Revolutie, poate ca ar trebui sa le explic celor cativa "binevoitori" cateva lucruri. Nu pentru a ma dezvinovati, ci pentru a le improspata memoria (destul de gaunoasa). Tanar (foarte tanar) fiind, poposit in atat de promitatorul Iasi, in acest hatis, manevrat si manipulat de cei ce astazi se cred puri ca niste nou-nascuti, si ma ataca, asemenea cateilor ce latra de dupa gard, si dorind sa public m-am adresat oamenilor (diriguitorilor atat de ostracizati) de la "sectiile" de poezie de la revistele literare de aici.
Sigur, nici nu puneai bine piciorul pe acolo, si iute, erai "indrumat" de cei care nu aveau prea mult timp pentru lectura textelor tale, si-ti trimiteau "mutarea in plic" ca sa faci "marea deschidere" cu o poezie despre... Unii au rezistat acestor tentatii, si bine au facut. Eu nu.
Nu am rezistat din mai multe motive. Parintii mei, oameni simpli, nu aveau nici frati la cultura ieseana, nici nu erau rude apropiate cu secretarul cu propaganda de la judet, nici nu aveam frate seful sindicatelor la una din marile intreprinderi socialiste din Timisoara, si nici sotia mea nu era nepoata prim-secretarului PCR Iasi si apoi Buzau, via TVR (este vorba de Vasile Potop). Cel/cei vizati stiu de ce. Nu-mi place sa scormonesc in gunoaie si nici in lada de vacanta a memoriei sa caut cai morti sa le vand potcoavele ca poate poate imi publica cineva, din mila, o noua antologie de texte publicate la nesfarsit. Eu nu m-am ascuns in spatele unui pseudonim sau chiar al anonimatului si sa public texte
