China va deveni, in acest an, pentru prima data, principalul motor de crestere al economiei mondiale, se arata intr-un raport al Fondului Monetar International (FMI), citat joi de editia online a The Times. Astfel, cresterea economica a Chinei va fi de aproximativ 11,2% in acest an, fata de doar 2% cat se preconizeaza ca va fi avansul economiei Statelor Unite.
In prezent, statul asiatic are a patra mare economie la nivel mondial, insa contributia sa la economia globala este de doar 5% din punct de vedere al tranzactiilor de pe piata.
Potrivit raportului FMI, atat in 2007, cat si in 2008, avansul economiei la nivel mondial va fi de 5,2%, in crestere cu 4,9%. Mai mult de jumatate din acest avans va fi contributia pietelor emergente.
China va contribui cu aproximativ o treime la cresterea economica, in vreme ce Rusia, India si China vor contribui impreuna cu mai mult de jumatate la avansul economiei mondiale.
Pentru anul viitor, analistii preconizeaza ca avansul economiei chineze va incetini, insa cresterea va fi destul de puternica, de 10,5%.
Prin contrast, avansul economic al Statelor Unite a fost revizuit in scadere la 2% de la 2,2%, iar reprezentantii FMI se asteapta ca pentru anul viitor cresterea celei mai mari economii la nivel mondial sa ajunga la 2,8%.
Produsul intern brut al Marii Britanii va ajunge in acest an la 2,9%, potrivit analistilor FMI, iar avansul economiei zonei euro va fi de 2,6% in acest an si de 2,5% in 2008.