Recursul la istorie
De unde venim? incotro mergem? Care e rostul trecerii noastre pe Pamint?
intrebari fundamentale, carora nu doar filozofii au cautat sa le dea un raspuns, ci si artistii autentici, iar cum cinematografia este prin excelenta o arta a sintezelor, nici marii cineasti ai lumii nu au putut ramine insensibili la aceste provocari. Ca la orice festival de film, incerci sa sesizezi, dincolo de operele cinematografice luate in individualitatea lor, acel Zeitgeist care pare sa se instapineasca asupra unui anume timp, dincolo de frontierele geografice. Asa s-a intimplat si la recent incheiatul festival de film din capitala Bavariei – ajuns la a 25-a editie – unde mai multe perspective critice asupra istoriei mai recente sau mai indepartate m-au facut sa discern din cele peste 200 de filme prezentate doar pe acelea care pot da raspunsuri, fie si partiale, acestor intrebari.
Trecutul recent si traumele lui
inca din prima zi a festivalului am putut vedea 4 luni, 3 saptamini si 2 zile, la prima proiectie pentru presa a filmului, intr-o sala de peste 400 de locuri, arhiplina. Ca laurii Marelui Premiu de la Cannes au constituit principala atractie s-a dovedit la final, publicul parasind sala ingindurat, dar fara sa fi aplaudat. in ce ma priveste, am apreciat la superlativ tensiunea creata de Cristian Mungiu, cu o economie de mijloace demna de a-l face gelos pe orice mare cineast al lumii, si am fost curios sa-l aud la a doua proiectie, la care insa nu a venit. Pacat, organizatorii si-au facut din prezenta sa unul din punctele de virf ale festivalului si, chiar daca filmul a fost deja cumparat pentru spatiul de limba germana, prezenta regizorului ar fi adaugat un plus de interes prezentarii filmului in mass-media germana. Asa, la a treia proiectie din festival, sala deja nu a mai fost plina si mi-e teama ca atunci cind filmul va intra,