Textul lui Lucian Raicu urma sa prefateze, in 1989, citeva dintre povestirile lui Norman Manea, traduse din germana de scriitoarea britanica Rosalind Belben, pentru Comparative Criticism, prestigioasa revista de la Cambridge printre ai carei redactori si colaboratori figurau mari nume literare contemporane. Din pacate, traducerea textului lui Raicu s-a dovedit neizbutita si redactia a preferat s-o inlocuiasca printr-o nota bio-bibliografica despre N.M., semnata de Rosalind Belben.
Textul lui Lucian Raicu apare acum si aici, pentru prima data.
Norman Manea vine dintr-o provincie a Europei rasaritene care a resimtit totdeauna – si resimte in chip dramatic si astazi, in cea mai nefericita conjunctura a istoriei sale – apartenenta sa la spiritul european si nostalgia universalitatii. A vazut lumina zilei acum cinci decenii la Suceava, vechea capitala a unei Moldove azi impartite, in „dulcea Bucovina“ eminesciana, peste care avea sa se abata, putin dupa nasterea sa, amarul si cruzimea evenimentelor, tinutul de origine si al tragicului, marelui poet Paul Celan, evreu si el, dar de expresie germana si nu romana ca Norman Manea, deportat si el de catre nazisti, marcat pentru tot restul vietii de atrocea experienta si purtindu-si moartea in suflet si in versuri pina la ceasul, ce n-a incetat sa-l obsedeze si n-a intirziat sa vina, spre a-i pecetlui destinul, al sinuciderii.
Locurile acestea originare, de aici, din nord-estul romanesc, sint fertile pentru scriitori si artisti („placenta de aur a artei“ – le numise criticul E. Lovinescu), de prin ele si de prin vecinatatea lor se ivisera in doar citeva zeci de ani Eminescu insusi, Creanga, Nicolae Iorga, Sadoveanu, Benjamin Fondane-Fundoianu, Tristan Tzara, Bacovia, Blecher, Ilarie Voronca, Al. A. Philippide – poetul din care Norman Manea, nascut mult dupa ei toti, dar deloc strain de fascinati
