Prin grija sotiei si a fiului sau, la randul lor pictori cu stilistica foarte personala, albumul comemorativ Eugen Craciun din 2005 documenteaza traseul caleidoscopic si nelinistit al artistului in raport cu propriile-i etape de creatie. Suprafata productiei sale, depliata pe multe tematici, la randul lor cu tratamente picturale diversificate, se dovedeste in afara modelor si fara vecinatati stilistice sau filiatii prea evidente. Caci Eugen Craciun este un original acut, reperabil de departe pe orice simeza de grup. Artistul a captat, intr-o formula elaborat expresionista, opusa cert calofiliei dezmierdatoare, o anumita intensitate psihedelica, bogata in scenarii figurative. Debut in 1951, perioada figurativa in anii '60, peisaje urbane, naturi statice insolite, pictura obiect incarcata decorativ, perioade mistice, portretistica extatica, forme vibratile avand ca motiv violoncelul, abstractie cu trasee energetice siderale, structuri din micro si macrocosmos, si, in sfarsit, seria "metafizica" - iata, extrem de schematic, care sunt directiile operei lui Eugen Craciun. Pictura in tonuri percutante, complicata compozitional intre eruptiv si echilibrari pe axe de simetrie, arta lui Eugen Craciun fascineaza azi, in epoca "bad-painting-ului", a neo-primitivismului si a transei exprimate grafic, tocmai prin cruzimile genuine, pornite din dicteuri introspective. Este cu atat mai interesant cu cat avem de-a face cu un spirit artistic trecut prin academii de arta, cu profesori eminenti, de care te puteai greu emancipa, precum Baba si Ciucurencu.

Drept cheie de intelegere a creativitatii lui Eugen Craciun mi se par interesante peisajele incepute "la motiv", vedute ce se tansfigureaza spre final intr-un fel de stop-cadru extraterestru, cu elemente stranii, detalii sintetizate si intensitati cromatice.

Deceniul '90, cu lucrarile neoexpresionist-spiritualiste, este